ZI-LE, VASILE!

vasile mustatea

” Păi nu are guvernul bani? Are! Dar nu acum. Ştii ce zic? „, aşa s-ar putea rezuma în câteva cuvinte conferinţa de presă susţinută joi, 30 aprilie, de către directorul Cancelariei Prefectului, Vasile Mustățea.
Deşi tema anunţată a conferinţei părea una generoasă: „Modul de finanţare a acţiunilor pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor cu coronavirus în judeţul Giurgiu „ , şeful cancelariei prefectului nu a făcut altceva decât să continue o dispută politică fără sens, de care giurgiuvenii chiar nu au nevoie în această perioadă.
A fost un fel de monolog ( întrerupt de nenumărate ori de către reprezentanţii presei), prin care Geani Orlando (Vasile Mustățea) încerca să demonstreze opiniei publice că nu trebuie să mai plătească toate berile băute pe caiet la cârciuma lui Bobiţă (Marian Mina), sub pretexte inventate şi fără legătură cu subiectul problemei:

Prin Hotărârea nr. 12 din 20.03.2020 Consiliul Județean Giurgiu a rectificat bugetul de venituri și cheltuieli al județului Giurgiu și a suplimentat sumele alocate iniţial celor două unități spitalicești pe care le are în subordonare cu suma de 4.830 mii lei, din care pentru secțiunea de funcționare 1.108 mii lei, pentru secțiunea de dezvoltare 3.722 mii lei.
Cu toate că domnul Președinte Mina Marian afirmă că banii alocați celor două unități spitalicești “i-a luat de la toate celelalte capitole”, analizând hotărârea de consiliu mai sus menționată am constatat că veniturile inițiale au fost suplimentate cu suma de 1.708 mii lei la Capitolul Venituri nefiscale – vânzări de bunuri și servicii. Suplimentare artificială a veniturilor la acest indicator induce suspiciunea că rectificarea bugetului s-a făcut și pe baza unor venituri care nu știm sigur dacă vor fi încasate până la sfârșitul anului, dar în mod cert nu vor fi încasate în perioada pandemiei întrucât vânzarea unor bunuri din domeniul privat al județului nu se poate realiza în absența unei hotărâri de consiliu, hotărâre care până la acest moment nu există. „, spune directorul Cancelariei Prefectului.
Numărându-i lui Mina banii, Vasile Mustățea are suspiciunea ca acesta nu a plătit din buzunarul care trebuie o parte din cheltuielile făcute de către Consiliul judeţean pentru asigurarea aparaturii,echipamentelor medicale și echipamente de protecție destinate Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Fapt pentru care lasă de înţeles că o să primească o mare ţeapă din partea guvernului, deoarece Consiliului Judeţean Giurgiu nu-i vor fi decontaţi banii cheltuiţi, la îndemnul guvernului, în toată această perioadă.
Bun cunoscător al administraţiei locale, fin jurist şi finanţist, este greu de crezut că şeful Cancelariei Prefectului, după ce a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean, nu ştie că la consiliu nu exista o tiparniţă de bani, este un buget fix, stabilit de către guvern, împărţit pe capitole încă de la începutul anului.
Milionul de euro alocaţi pentru Spitalul judeţean au fost luaţi, un exemplu , pentru o mai bună înţelegere, din banii de chirie şi daţi pentru medicamente, cu promisiunea că vor fi returnaţi de către guvern.
A spus-o chiar europarlamentarul Dan Motreanu, liderul liberalilor giurgiuveni: ” Consiliul Județean Giurgiu poate achiziționa pentru Spitalul Județean, aflat în rețeaua COVID-19, atât ventilatoare pentru respirație, izolete, laringoscoape, stații de monitorizare a pacienților, injectomate, automatizatoare, cât și măști de protecție, combineazoane, mănuși de protecție, dezinfectanți, precum și alte echipamente destinate personalului medical implicat direct sau indirect în tratamentul bolnavilor infectați cu noul coronavirus.
Cheltuielile realizate cu aceste echipamente (începând cu 1 februarie 2020) sau în curs de realizare de către CJ Giurgiu vor putea fi decontate din fonduri europene „, declaraţie din data de 11 aprilie 2020.
Vasile Mustățea l-a contrazis astăzi pe şeful prietenilor de la PNL, spunând: ” Nu guvernul alocă fonduri europene, ci autorităţile publice locale trebuie să le urmărească şi să le acceseze”.
Mai pe româneşte, țeapă !
Dincolo de glumă şi ironie, considerăm că este momentul ca acest război politic să înceteze, pentru că cei care au de pierdut sunt doar giurgiuvenii.
Realitatea pe care o trăim în aceste zile arată că, în comunicarea publică, retorica politicianismului ieftin trebuie înlocuită cu empatie şi solidaritate.
Orice speranţă de vot câştigat prin demagogie, poate însemna o viaţă pierdută, iar oamenii sunt preocupaţi în aceste zile doar de viaţă, nu de circ electoral.


Publicat  :  aprilie 30, 2020

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare