” Zâmbim împreună ” – o prietenie interactivă!

13729173_10205153600359263_5133603551212360485_n

Este tânăr, dar este deja asaltat de către pacienţi, în cabinetul stomatologic pe care îl are în Bucureşti. Este unul dintre cei mai apreciaţi medici stomatologi. Cu toate acestea, a decis să aloce două zile pe săptămână, pentru consultanţă şi intervenţii de care beneficiază pacienţii din comuna Prundu.
Alexandru Hioară este colaboratorul nostru săptămânal, care vă oferă cele mai pertinente sfaturi legate de problemele stomatologice pe care le aveţi:

„Numele meu este Alexandru Hioară şi sunt de profesie medic stomatolog.
Dacă aş fi urmat tradiţia familie mele, ar fi trebuit să fiu în prezent farmacist, deoarece, atât mama, cât şi sora mea, profesează în acest domeniu. Eu am ales stomatologia. Mi-am ales această profesie şi o practic cu pasiune. Fiecare zi reprezintă o altă provocare.

Am început într-un cabinet din Bucureşti. După 6 ani de profesie, merg cu gândul la tatăl meu, de la el am moştenit perseverenţa şi „încăpăţânarea”. Am primit invitaţia să vin în centrul medical din Prundu. Am acceptat cu plăcere şi ca o provocare. Obiectivul meu principal este să mulţumesc fiecare pacient care îmi trece pragul.

Pentru că zâmbetul este atât de important, vreau să vă împărtăşesc şi vouă acest ” secret”.
” Zâmbim împreună ” este rubrica săptămânală din giurgiupesurse.ro. Voi încerca să vin cu sfaturi practice şi să răspund la întrebările cititorilor.
Îmi doresc o prietenie interactivă, care să ducă la o cât mai bună profilaxie şi educaţie dentară pentru giurgiuveni.”


Publicat  :  iulie 25, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare