Unitatea de Primire Urgenţe Giurgiu este eligibilă pentru extindere şi modernizare

UPU GiurgiuÎn cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului judeţean de miercuri, 11 octombrie, consilierii au adoptat o hotărâre prin care Serviciul de Ambulanţă Giurgiu a primit mai multe spaţii, în suprafaţă utilă de 410 mp, aflate în clădirea din bl. Mihai Vitezul nr.4.
În completarea discuţiilor pe acest subiect, consilierul judeţean Georgeta Mihuţ a solicitat găsirea unor soluţii şi pentru extinderea Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Giurgiu:

„Am constatat că spaţiul este extrem de mic, sunt 10-12 bolnavi în această zonă, cu afecţiuni diferite. Dacă am găsit o soluţie pentru Serviciul de Ambulanţă, poate găsim o soluţie şi pentru extinderea spaţiului de la primire urgenţe.
Avem doctori foarte buni, dar, din păcate, nu poţi să acorzi asistenţa medicală în acelaşi spaţiu pentru 12 persoane.”

Marian Mina, preşedintele Consiliului judeţean, a precizat faptul că au fost făcute toate demersurile pentru rezolvarea acestei probleme.
Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, figurează pe lista din Ordinul Ministerului Sănătății nr. 739/2017, publicat în monitorul oficial din 10 iulie 2017, listă care cuprinde unităţile de primiri urgenţe care fac parte din componenta de interes strategic a reţelelor regionale de unităţi spitaliceşti de urgenţă eligibile în cadrul axei prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale” din Programul operaţional regional 2014—2020 8.2. B — Unităţi de primiri urgenţe.
Până cel mai târziu în luna martie 2018 urmează să fie depus proiectul şi semnat contractul de finanţare în valoare de 1,5 milioane euro. Prin acest proiect, urmează să fie reabilitat, extins, modernizat şi dotat actualul spaţiul al UPU Giurgiu şi să fie construit un nou corp de clădire.


Publicat  :  octombrie 11, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare