Comună mică, dar orgolii mari – astfel ar putea să fie caracterizate alegerile locale din comuna Oinacu. În anul 2012, lupta s-a dat între trei tabere. Deşi au trecut patru ani, competitorii au rămas aceiaşi, doar că au mai schimbat între timp alianţele şi doctrina politică.
La alegerile locale din 2012, principalii trei competitori pentru funcţia de primar al comunei Oinacu au fost: Mircea Pencea, primarul în funcţie – PSD, Laurenţiu Burtavel- PNL şi Cristian Anculescu- MPNG. Sprijinit puternic de către Fabian Tarcă, persoană cu influenţa în localitate, în mod surprinzător a câştigat Laurenţiu Burtavel. Între timp, taberele s-au mai schimbat şi repoziţionat pentru alegerile din 2016.
Laurenţiu Burtavel, din liberal, a devenit social democrat, urmând a candida din partea PSD. Marele său dezavantaj este că nu se mai afla în relaţii bune cu Fabian Tarcă, directorul Oficiului judeţean pentru Protecţiei Consumatorilor. Acesta a decis să intre singur în întrecerea electorală, din partea PNL. Foştii aliaţi din 2012, se vor afla acum în luptă directă.
După ce a fost, timp de trei mandate, primar PSD, Mircea Pencea şi-a descoperit anul acesta pasiunea pentru doctrina liberală. Încurajat de Cristian Anculescu, care a renunţat la gândurile privind primăria, după ce a fost susţinut de către ALDE pentru a deveni director al Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Călăraşi, Pencea o să candideze din partea partidului lui Tăriceanu pentru un nou mandat de primar.
Şansele fiecărui candidat, sunt greu de apreciat în acest moment. Neşansa este pentru locuitorii din comuna Oinacu, localitate condusă în ultimii ani de primari care nu au reuşit să realizeze ceva notabil pentru dezvoltarea localităţii.
Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru
Post your comments