Trece Mihai Dobre la UNPR?

UNPR

În ultimele luni, UNPR-ul a desfăşurat o campanie intensă de de atragerea de parlamentari şi aleşi locali, prin promisiuni de posturi în administraţia locală şi amăgiri privind rezolvarea unor dosare penale. Toate acestea, în dorinţa de a avea un cuvânt cât mai greu de spus la negocierile din coaliţia de guvernare.

La Giurgiu, primul care a căzut victimă cântecului de lebădă UNPR-ist a fost deputatul Viorel Teodorescu, care, deşi iniţial a semnalizat dreapta, în ultimul moment a virat spre stânga, spre partidul fără membrii, fără doctrină, dar de un oportunism similar cu al UDMR-ului.

După Viorel Teodorescu, un alt, fost sau actual, Dumnezeu mai ştie, apropiat al lui Vasile Mustatea, este gata să se înroleze în oastea UNPR. Bineînţeles, că este vorba despre Mihai Dobre, primarul de la Mihăileşti, pentru care, toţi cunoscătorii, nu garantau o prezenţă de mai mult de 6 luni la PSD.

Ca un adevărat mascul „Alfa”, Mihai Dobre nu a rezistat prea mult să nu fie în centrul atenţiei şi să se supună disciplinei de partid de la PSD şi este decis să facă pasul către o zonă de ape tulburi, acolo unde se simte mai în elementul său. Mai ales că, majoritatea promisiunilor primite în momentul în care a susţinut PSD-ul nu i-au fost îndeplinite. Promisiuni ce ţin, întâmplător sau nu, chiar de Ministerul de Interne, condus de către liderul UNPR, Gabriel Oprea.


Publicat  :  august 18, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare