Am avut deosebita onoare de a mă afla în mijlocul a peste 600 de cadre didactice, oameni dedicați care își pun zi de zi sufletul și cunoștințele în slujba educației generațiilor viitoare. Evenimentul fără precedent pentru Giurgiu, organizat de colega mea, doamna deputat Alina Meclea, profesoară respectată și iubită în județul nostru, candidat pentru un nou mandat, a fost o adevărată sărbătoare a învățământului și a valorilor pe care acesta le promovează.
Prezența unui ministru secretar de stat din Ministerul Învățământului a întărit importanța acestui dialog, iar discuțiile au fost axate pe soluțiile reale pentru modernizarea sistemului de educație, de la infrastructura școlară, digitalizare și formarea continuă a profesorilor, până la recunoașterea meritelor cadrelor didactice prin salarii corecte și respectul pe care îl merită.
Am fost profund impresionat de energia, pasiunea și dorința acestor dascăli de a contribui la transformarea sistemului educațional din România. Un aport semnificativ în ridicarea nivelului învățământului în județul Giurgiu îl are și Inspectorul General al Inspectoratului Școlar Județean, domnul Ion Ghimpețeanu, prin implicarea sa constantă în susținerea școlilor și în promovarea excelenței în educație.
Întâlnirea cu directorii şi dascălii școlilor giurgiuvene mi-a întărit convingerea că, împreună, prin dedicare și parteneriat, putem construi un sistem de învățământ demn de copiii noștri. Alegerile din 24 noiembrie și 1 decembrie reprezintă un moment crucial pentru a susține acest drum al responsabilității și progresului. Educația este cheia viitorului, iar noi, toți împreună, suntem cei care putem transforma acest ideal în realitate!
Articol comandat de către PNL Giurgiu, cod mandatar financiar 11240002, executat de SC Actual Media Press SRL
Post your comments