Anghel Gheorghe (Caliu)- vioară
Gheorghe Robert- vioară
Gheorghe Fălcaru (Fluierici) -fluier
Marin Saica-acordeon
Tanase Ionica- ţambal
Vlad Viorel- contrabas
Filip Simionov-clarinet
Costică Boeru-voce
Nicusor Boeru -voce
Paul Guiclea (Pasalan)- acordeon
Aceasta este componența actuală a Tarafului din Clejani. Inevitabil numele şi legenda lăutarilor din Clejani sunt legate de Cacurica şi Culai, ei sunt cei ce au dat repertoriul şi au creat stilul de muzică actual.
Caliu încearcă să ducă mai departe această moştenire: „Cacurica şi Neacşu Neculae, ei sunt cei care ne-au făcut celebri, lor le datorăm totul.
Sincer vă spun, am cântat la toţi preşedinţii şi la toţi prim miniştrii României. Lui Tariceanu i-am cântat ultima nuntă. Am cântat pentru ambasadorii Franţei, Japoniei, Finlandei, Mexicului, sunt doar câţiva dintre ei.Pe timpul lui Ceauşescu aveam peste 150 de nunţi pe an, acum sunt din ce în ce mai rare. Romanii nu mai apreciază muzica autentică, ci manelele. Trăim şi noi dramă pe care o simt majoritatea romanilor. Când mergem în străinătate, suntem apreciaţi, apărem la televiziunile naţionale, suntem consideraţi un adevărat fenomen al muzicii. Când revenim în ţară, nimeni nu ne i-a în consideraţie”.
Deşi toată lumea îl asimilează cu Clejaniul, unul dintre cei mai cunoscuţi membrii ai tarafului, Fluierici, este moldovean la origine, născut în Bacău şi doar Dumnezeu a făcut să ajungă aici:”Eu sunt născut în Bacău, copil orfan. Când m-a gândesc la viaţa mea, realizez că Dumnezeu a vrut să m-a întâlnesc cu aceşti oameni. Îmi spun mereu, am avut atâtea supărări în viaţă, însă mi-a dat o bucată de lemn şi m-a învăţat ce să fac cu ea, să-mi câştig şi eu pâinea., asta a fost să fie soarta
mea”
Toţi cei din taraf sunt nemulţumiţi că sunt din ce în ce mai puţini tineri care vor să ducă tradiţia mai departe. Caliu este urmat de fiul său Robert şi doi nepoţi, Claudiu şi Manuel. Dar, cam atât. Ultimele voci ale Tarafului din Clejani sunt Pasalan şi Costică Boeru şi nici nu se întrevede vreo speranţă să mai apară altele. Treptat, în timp, tradiţia lăutarilor din Clejani cu siguranţă va dispărea.
Post your comments