giurgiu

  • tica1
    Concert aniversar Tică Lumânare
    Posted in: Actualitate

    Luni, 27 iulie, Cafeneaua Artiștilor a găzduit concertul aniversar, „Special 48”, eveniment aflat la cea de-a treia ediții. Tică Lumânare, împreună cu invitaţii săi au urcat pe scena într-o sărbătoare a muzicii folk din Giurgiu. Gelu Lumânare, Adrian Sebe, Tibi Petrovici, Karma Junior, Remus Găină și Cosmin Georgescu sunt cei care l-au însoţit pe Tică […]


  • alde
    ALDE Giurgiu are planuri mari!
    Posted in: Politica

    Toma Petcu şi Constantin Basangiac, cei doi copreşedinţi ALDE Giurgiu au susţinut marţi, 28 iulie, prima conferinţă de presă comună. Idea principală în declaraţiile celor doi copreşedinţi a fost ca procesul de fuzionare se află în plină desfăşurare, urmând ca până la sfârşitul lunii septembrie acesta să fie încheiat. Primul pas a fost constituirea Biroului […]


  • boer
    Exclusiv: Un consilier judeţean PNL consideră că este urmaşul lui Ştefan cel Mare
    Posted in: Cancan

    În urmă cu două zile publicam articolul „”Politica giurgiuveană are şi ea un Mihail, câine de circ!”, un pamflet în care mulţi politicieni locali se pot regăsi. Poate de la canicula, sau din lipsă de preocupare, consilierul judeţean PNL Mihnea Boerescu ne-a trimis un fel de drept la replică, considerând că el este cel vizat […]


  • locala
    Nicolae Barbu rămâne singur în „lupta” cu poliţiştii locali!
    Posted in: Administratie

    Miercuri, 29 iulie, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului local Giurgiu va fi din nou dezbătut proiectul de hotărâre prin care se propune disponibilizare a 29 de angajaţi din Poliţia Locală. Cu siguranţă, proiectul nu va primi votul consilierilor locali. Liberalii au declarat public că vor vota împotrivă, la fel şi consilierii PPDD. Prin vocea […]


  • 10983282_10203378794670230_744356552609055855_n
    De la primarul comunei Frăteşti zicere:” Este sarmale pentru toată lumea”!
    Posted in: Actualitate

    Satul Remuş a îmbrăcat luni, 27 iulie, haine de sărbătoare. A fost prăznuit hramul Bisericii “Sfântul Mucenic Pantelimon”, iar în partea a doua a zilei s-a desfăşurat prima ediţie a manifestării „Ziua Satului Remuş”. Sufletul întregii acţiuni a fost distinsul profesor Emil Talianu, care a reuşit pentru o zi să strângă „fiii satului”, nume importante […]


  • 11760120_10203374618245822_8930525526515877937_n
    Mesaj de condoleanţe
    Posted in: Actualitate

    Cu inimile zdrobite de durere, colegii de la şcoala Nr. 8 Giurgiu, copiii şi părinţii acestora, îşi iau rămas bun de la distinsă doamna învăţătoare Ciobanu Floarea, în vârstă de 57 de ani, bună colegă şi prietena, mama pentru atâtea generaţii de elevi. Transmitem sincere familiei îndoliate! Flori, te vom purta totdeauna în mintea şi […]


  • 20226_10203374612205671_7964874686740624296_n
    Dacă chiar îţi place marea, hai la plajă la Mamaia!
    Posted in: Actualitate

    Cu soţ, soţie, prieten, prietene, pile şi cunoştinţe, mai mulţi angajaţi din instituţii deconcentrate şi direcţii bugetare giurgiuvene au luat cu asalt litoralul românesc. Totul sub pretextul unor cursuri de specializare. Locaţia: staţiunea Mamaia, hotel de 4 stele, masă, cazare şi diurna inclusă. Funcţiile inferioare: de miercuri până duminică., managerii o săptămână întreagă. Trăi neneaca, […]


  • Liliana Ciobanu este dezamăgită de Nicolae Barbu
    Posted in: Actualitate

    ” Un corupt a demisionat şi i-a luat locul un alt corupt. Am văzut că a fost sprijinit de către Ion Iliescu, PSD-ul nu se poate debarasa de metehnele comuniste” este declaraţia deputatului Liliana Ciobanu referitoare la ultimele evenimente din PSD. Liderul PSRO Giurgiu considera că această decizie este una dezastroasa pentru PSD:” PSD şi-a […]


ziare