Să-l ajutăm pe primarul comunei Ghimpaţi să afle la ce partid este!

carapanceanu2

Odată cu interzicerea prin lege a traseismului politic la nivel de aleşilor locali, sub incidenţa pierderii mandatului, am crezut că va dispărea şi obiceiul nostru specific: „ca românul imparţial, astăzi cu un partid, mâine cu altul”.

Dar, de unde. Inventivi, aleşii au găsit soluţia relaţiei în afara căsătoriei. Adică sunt înscris şi într-un partid, iar, într-o bună zi, în funcţie de interesul de moment, încep să lanseze declaraţii de dragoste şi susţinere pentru o altă formaţiune politică, sau două, trei, în funcţie de puterea de disimulare a fiecăruia.

Sunt primari în judeţul Giurgiu care au bătut toate recordurile în domeniu. Exemplul cel mai recent este al primarului comunei Ghimpaţi, Costel Cărăpănceanu, care, în doar în trei săptămâni, a lăsat impresia că susţine trei partide politice. Cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare, ca o dovadă de încredere, a fost numit vicepreşedinte al PNL, peste doar câteva zile a anunţat în conferinţă de presă că el susţine PSD, iar peste o săptămână a participat la congresul PMP. Ieri, prezent la sediul PMP, declara că el este primar PNL. Cu siguranţă, nici el nu mai ştie membru al cărui partid este, nu că s-ar fi pus problema să-l intereseze vreodată. Partidele au devenit doar simple mijloace pentru realizarea unor interese, fie ale comunităţii pe care o reprezintă, fie a celor personale.

Probabil, bulversarea primarului Costel Cărăpănceanu este datorată şi faptului că de curând s-a mutat într-o locuinţă nouă şi mai este prins şi cu două proiecte personale: un supermarket şi un service auto. Dar despre toate acestea vom vorbi săptămâna viitoare.


Publicat  :  iunie 13, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare