În Giurgiu şi în judeţele din sudul şi sud-estul ţării va ninge din nou, începând din noaptea de duminică spre luni, vântul va atinge la rafală viteze de peste 40 de kilometri pe oră şi se vor înregistra temperaturi minime şi maxime negative.
Luni va fi o vreme rece în cea mai mare parte a ţării, geroasă noaptea şi dimineaţă în sudul şi centrul ţării, precum, şi în regiunile intracarpatice, fiind posibil să se producă ceaţă în unele zone.
Ninsorile vor reveni în Giurgiu şi în judeţe din sudul şi sud-estul ţării, fiind moderate în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi mai intense în extremitatea sudică a ţării.
În judeţele din sudul şi sud-estul ţării, vântul se va intensifica treptat şi va atinge la rafală viteze de 45-55 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea. Vântul va atinge viteze mai mari în Dobrogea, în jumătatea de est a Munteniei, în Bărăgan şi în sudul Banatului, spulberând zăpadă.
Post your comments