Mai ţineţi minte modul în care prim – secretarii raportau producţiile pe hectar? Cu siguranţă, da!
Obiceiul a fost preluat de către conducerea unei dintre cele mai importante organizaţii judeţene de partid şi a dus la la o situaţie din care se vede imposibil de ieşit.
La o recentă întâlnire regională, la Alexandria, în perspectiva alegerilor locale din anul 2016, au avut stabilit un target de 2000 de membri de partid.
„Băieţi deştepţi”, giurgiuvenii noştrii au spus că au îndeplinit şi chiar au depăşit planul stabilit.
Chiar dacă s-au împotrivit colegii din conducere , un tânăr „lup”, în speranţa că va apuca halca cea mare, a mers pe idee declaraţiilor fără acoperire.
Aceasta, în condiţiile în care nu au nici jumătate din cifra declarată.”Bine, voi sunteţi organizaţia noastră de bază. Până la sfârşitul anului trebuie să dublaţi numărul membrilor de partid”.
Acum, aceştia nu mai ştiu cum să iasă din situaţie. Ei au mai puţin de 1000 de membri, departe de cifră anunţată. Iar până la 4000, este cale lungă. Astfel că, acum bat de zor străzile din oraş şi judeţ, în speranţa că vor ajunge cel puţin la 2000 de adeziuni.
Cezar Măgureanu a reuşit să le aducă săptămâna trecută 300 de adeziuni, din zona rudari şi spoitori. Un număr insuficient, fata de angajamentele luate.
Post your comments