Protecţia Consumatorului prezintă rezultatele controalelor de la Bâlci

Claudia Minzina34 sancţiuni contravenţionale, din care 22 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 109.500 lei şi 12 avertismente au fost aplicate de către comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Giurgiu agenţilor economici care au participat la bâlciul tradiţional de Sf. Maria.
Acţiunile de control s-au desfăşurat în limita competenţelor legale şi în conformitate cu atribuţiile de control pe care le au comisarii.
Printr-un comunicat de presă, Claudia Mînzînă, comisar şef adjunct CJPC Giurgiu, prezintă activităţile de control desfăşurate în perioada Bâlciului.

În perioada 10.08.2017 – 15.08.2017, CJPC GIURGIU a efectuat , cu ocazia bâlciului tradiţional de Sf. Maria, 31 acţiuni de control la operatorii economici care au prestat servicii de agrement, servicii de alimentaţie publică şi comercializare de produse alimentare, în incinta oborului municipal din Giurgiu şi în zonă adiacentă acestuia.

ECHIPAMENTE PENTRU AGREMENT

În acest sens au fost verificate 26 echipamente pentru agrement: carusele cu machete, caracatiţă, bancă rotativă, maşinuţe cu tampon, piscină cu bile, trenuleţe, topogane gonflabile, bungee jumping etc, deţinute de către 10 operatori economici. Toţi operatorii economici care deţineau echipamente pentru agrement acţionate electric, pneumatic, hidraulic sau mecanic deţineau autorizaţie de funcţionare şi rapoarte de inspecţie în termen, eliberate de autoritatea tehnică abilitată – ISCIR.

ABATERI CONSTATATE:

1.Lipsa certificatelor de conformitate care atestă faptul ca echipamentele pentru agrement: bungee jumping şi topogan gonflabil sunt sigure şi nu pun în pericol integritatea fizică a utilizatorilor (3 operatori economici).

2. Neasigurarea lucrărilor de reparaţii şi întreţinere a echipamentelor pentru agrement.
4 operatori economici deţineau echipamente pentru agrement: carusel, bancă rotativă, caracatiţă, sky lift, convoi, maşinuţe cu tampon care prezentau abateri neconforme care pot produce rănirea utilizatorilor.

3.  Lipsa informaţiilor privind denumire echipament, avertismente şi riscuri potenţiale
Un operator economic avea amplasate 2 echipamente: topogan gonflabil şi trenuleţ care nu erau însoţite de avertizări şi eventuale riscuri previzibile la utilizarea acestora.

4. Nerespectare orar de funcţionare afişat (1 operator economic avea amplasate 6 echipamente pentru agrement care nu erau funcţionale la momentul controlului – orele 20:00 – dar exista afişat orar de funcţionare 9-24, consumatorii având acces pe platformele acestora)

5. Descriere incident din data de 11.08.2017 orele 23:00

Conform declaraţiilor deţinătorului echipamentului pentru agrement – bancă rotativă – în data de 11.08.2017, în jurul orelor 23:00, în echipament se aflau cu aproximaţie 14-15 persoane. Aproape de sfârşitul cursei s-a auzit un zgomot puternic, ce a produs modificarea poziţiei echipamentului (înclinare bruscă în partea stângă) şi căderea acestuia de la o înălţime de aproximativ 1 m.
Având în vedere faptele descrise, deţinătorul echipamentului pentru agrement a fost sancţionat contravenţional cu amendă contravenţionala în valoare de 20.000 lei şi s-a emis decizie prin care se dispunea măsura de oprire temporară a prestării serviciului de agrement pentru instalaţia banca rotativă – până la remedierea deficientelor. Din verificarea documentelor prezentate, s-a constatat faptul că echipamentul a fost verificat ISCIR în data de 31.05.2017 şi era însoţit de cartea tehnica eliberată de producător.

6.Descriere incident din data de 13.08.2017 orele 21,00

În timpul utilizării echipamentului (trambulina cu 4 locuri – bungee jumping) un copil a fost rănit uşor, datorită desprinderii unei chingi de susţinere, acesta lovindu-se de sol ca urmare a impactului cu trambulină.
Operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţionala în cuantum de 30.000 lei şi s-a dispus sancţiunea complementară de închidere temporară a unităţii pe o perioadă de cel mult 6 luni până la remedierea deficientelor.
Menţionăm faptul că, înaintea producerii incidentului, deţinătorul echipamentului pentru agrement a fost sancţionat cu amendă contravenţionala în valoare de 2000 lei şi a fost dispusă măsură complementara de oprirea temporară a prestării serviciului de agrement până la remedierea deficientelor constatate respectiv obţinerea certificatului de conformitate care atestă faptul că echipamentul pentru agrement este sigur şi nu pune în pericol integritatea fizică a utilizatorilor

PRESTAREA SERVICIILOR DE ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

Au fost verificaţi 4 operatori economici care prestau servicii de alimentaţie publică în incinta bâlciului sau în zonă adiacentă acestuia.

ABATERI CONSTATATE

1. Produse neprelucrate termic nesigure:
– Un operator economic avea depozitate 5 kg mici traşi într-un agregat frigorific cu rugină în interior şi neigienizat. Micii nu erau însoţiţi de informaţii din care să reiasă data producţiei şi termenul de valabilitate. Muştarul era porţionat în casolete de aproximativ 50 grame şi era păstrat la temperatura ambientală fără a respecta temperatura recomandată de producător,
– Un operator economic depozita la temperaturi de refrigerare 10 kg de pulpe pui şi peşte macrou, decongelate, fără a putea proba data decongelării acestora.
COMERCIALIZAREA PRODUSELOR ALIMENTARE

Au fost verificaţi 8 operatori economici care comercializau diferite produse alimentare preambalate sau vrac (gogoşi, acadele, turtă dulce, baton cu seminţe, etc) şi băuturi răcoritoare servite prin dozator în incinta bâlciului sau în zonă adiacentă acestuia.

4 operatori economici comercializau băuturi răcoritoare prin dozator fără a informa complet, corect şi precis consumatorii privind denumirea corectă a produsului.
CONCLUZII ŞI MĂSURI DISPUSE

În perioada menţionată au fost întocmite 31 documente de control din care 26 PVCC şi 5 PVC (din care 3 PVC pentru verificarea măsurilor dispuse) prin care au fost dispuse:
– 1 sancţiune complementară de închidere a unităţii de până la 6 luni
– 8 măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciului de agrement sau a prestării serviciului de alimentaţie publică
– 7 masuri de oprire temporară de la comercializare pentru 145 kg produse alimentare în valoare de 2891 lei, până la remedierea deficientelor
– 2 măsuri de interzicerea utilizării la prestarea serviciului de alimentaţie publică a celor 16 kg produse nesigure (mici traşi, peşte) în valoare de 615 lei
Au fost aplicate 34 sancţiuni contravenţionale, din care 22 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 109.500 lei şi 12 avertismente.


Publicat  :  august 18, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare