Toate proiectele aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local ce a avut loc joi, 18 august, au fost votate în unanimitate de către consilieri.
Cele opt proiecte de hotărâri pentru aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul “MODERNIZARE INFRASTRUCTURĂ STRADALĂ – STRĂZI DIN VESTUL ȘI NORD-VESTUL MUNICIPIULUI” au fost necesare în vederea depunerii a opt proiecte europene pentru modernizarea a 27 kilometri de străzi mici și cinci kilometri de străzi mari. Valoarea acestor proiecte se ridică la suma de 23 milioane de euro.
Proiectele vor fi depuse în cadrul Programului național de dezvoltare locală 2016-2020, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice(MDRAP), urmând ca în funcție de aprobarea finanțării să fie elaborate Proiectul Tehnic și documentația pentru avize și autorizări.
Ordinea de zi a fost suplimentată cu un punct ce viza aprobarea documentației tehnico-economice pentru realizarea șarpantei la Liceul Nicolae Cartojan tot printr-un proiect ce va fi depus la MDRAP, în cadrul aceluiași program național de dezvoltare locală.
PROIECTE EUROPENE DE DEZVOLTARE, APROBATE ÎN ȘEDINȚA EXTRAORDINARĂ A CONSILIULUI LOCAL
Publicat
: august 19, 2016

Citește și …
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: PSD a promis și se ține de cuvânt: vrem să corectăm nedreptăți majore, măsuri greșite și inechitabile din Pachetul 1, asumat de premierul Bolojan, și să redăm demnitatea unor oameni care merită tot sprijinul nostru!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuRespect pentru mame. Respect pentru eroi. Respect pentru cei care și-au sacrificat viața pentru România. PSD a promis și se ține de cuvânt: vrem să corectăm nedreptăți majore, măsuri greșite și inechitabile din Pachetul 1, asumat de premierul Bolojan, și să redăm demnitatea unor oameni care merită tot sprijinul nostru. Astfel, parlamentarii social-democraţi au iniţiat […]
Read More
Post your comments