Banii din bugetul naţional NU sunt nici ai lui Cîţu, nici ai lui Orban, nici ai PNL-ului! Sunt ai României! Cerem imperativ Guvernului să NU folosească fondurile bugetare pentru a obține foloase necuvenite în competiția pentru șefia PNL!
Băieţii ăştia de dreapta au promis că, dacă pun ei mâna pe Putere, vor dezvolta toată România, nu doar comunităţile unde primarii ţin cu ei sau cu unul din cei doi candidaţi la şefia PNL. Au minţit cu neruşinare!
Mai întâi, i-au pedepsit pe toţi primarii care nu au cedat presiunilor lor şi au rămas alături de PSD, executându-i financiar la toate alocările bugetare. N-au suferit primarii, ci românii afectaţi de lipsa banilor pentru dezvoltarea comunităţilor lor. Acum, se faultează între ei, la rectificarea_bugetară. Ţine primarul cu Cîţu? Primeşte bani la rectificare. Este primarul de partea lui Orban? Nu mai vede niciun ban. Ei doar aşa ştiu să facă politică şi administraţie.
Însă, Cîțu NU are niciun drept să folosească banii publici colectați de la români pentru a-și cumpăra fotoliul de șef al PNL. Terminaţi odată cu politica asta mizerabilă, că îngropaţi definitiv întreaga Românie! Nu vă mai bateţi joc de milioane de români, doar pentru că edilul lor nu stă în genunchi în faţa voastră!
Jos DREAPTA de pe banii românilor!
Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: ” Terminaţi odată cu politica asta mizerabilă, că îngropaţi definitiv întreaga Românie! „
Publicat
: iulie 14, 2021
Related Articles
-
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Salarizarea românilor NU se face pe ascuns şi nici cu pistolul fondurilor europene la tâmplă!
-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Cât tupeu să ai, Ilie Bolojan, ca, după ce ai fost DEMIS de Parlament, după ce ai SĂRĂCIT România, să te comporți în continuare ca și cum ţara asta ar fi moșia ta? Ieși odată din cămara în care nu doar că n-ai aprins nicio lumină, ci ai plecat și cu becul!

Citește și …
Exclusiv: Adrian Iliescu Despre O Posibilă Candidatură La Primăria Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: adrian iliescu, candidatura primaria GiurgiuSpeculațiile tot mai dese privind o posibilă candidatură a omului de afaceri Adrian Iliescu la funcția de primar al municipiului Giurgiu au adus în prim-plan o analiză critică asupra administrației locale, dar și o serie de proiecte pragmatice pentru dezvoltarea comunității. Într-un dialog deschis, acesta clarifică intențiile sale politice și prezintă o viziune bazată pe […]
Read More-
-
Ce variante preferă jucătorii de casino online
Posted in: Actualitate Tags: casino online, jocuri cazino -









Post your comments