Eficientizarea energetică și îmbunătățirea condițiilor de lucru, finanțate din fonduri europene, sunt alte două ramuri ce ar putea interesa IMM-urile, dar, de această dată, și întreprinderile mari. Este vorba de un total de 800 de milioane de euro în total, alocați prin măsurile derulate de Ministerul Fondurilor Europene.
Prin Măsura 4.1.1. BIS urmează a fi acordați 300 de milioane de euro, companiilor românești din industria alimentară și din construcții. Aceștia au la dispoziție fonduri europene de 300 milioane euro pentru a-și îmbunătăți procesele de lucru, pentru a deveni mai competitive și mai profitabile.
Suma este accesibilă sub forma unor granturi cu valoarea între 50.000-500.000 euro, de care pot beneficia peste 2.000 de companii mici și mijlocii.
Alte 500 milioane euro urmează a fi alocate pentru finanțarea investițiilor în măsuri de eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM-uri
Granturile ce vor fi acordate acestei categorii de beneficiari au valoarea minimă de 50.000 euro și valoarea maximă de 500.000 euro, cu excepția celor acordate în baza schemei de minimis, unde valoarea maximă este de 200.000 euro.
Preşedintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu: Eficientizarea energetică și îmbunătățirea condițiilor de lucru, finanțate din fonduri europene
Publicat
: iulie 24, 2022

Citește și …
-
-
-
Lectură de vară: Dilemele unui traseist politic!
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -

General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
General Capital Team SRL: Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Când oprești risipa și pui reguli clare, rezultatele apar. Iată cum au arătat ultimele zile pentru miniștrii USR
Posted in: Actualitate, Politica Tags: miniștrii USR, realizari10 miliarde de euro – atât valorează contractele semnate pentru Armata Română în mai puțin de un an, cu producție în România. Este un record, iar înzestrarea Armatei va rămâne prioritatea lui Radu Miruță. În plus, la Summitul NATO de la Ankara, România a aderat la Programul GlobalEye, alături de 10 aliați NATO. Vom achiziționa […]
Read More

Post your comments