Prin ordin de prefect, în data de 4 decembrie s-a constituit o comisie mixtă de control pentru verificarea condiţiilor vizând comercializarea produselor de origine animală şi a sacrificării porcilor în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă.
Aceasta îşi începe controalele din 8 decembrie şi este coordonată de către Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Giurgiu şi mai cuprinde reprezentanţi din partea poliţiei şi jandarmeriei.
Aşa cum se ştie, în acest moment un singur târg din judeţul Giurgiu este autorizat sanitar – veterinar, în satul Copaciu, comuna Ghimpaţi.
În mod tradiţional, în timpul anului se organizează târguri la Bolintin Vale, Dobreni şi Călugăreni. Acestea nu sunt însă autorizate şi vor fi supuse în perioada următoare controalelor.
” Atunci când faci comerţ cu animale vii şi produse de origine animală, conform legii, acestea trebuie să fie însoţite de documente sanitar veterinare. Aceste târguri, nefiind autorizate, niciun medic veterinar nu poate să emită documente pentru aceste locaţii.
Omenii trebuie să înţeleagă: noi nu suntem de rea credinţă în ceea ce priveşte comerţul cu animale, dar acesta trebuie să se desfăşoare în condiţiile legii. Menirea noastră este să asigurăm, în primul rând, securitatea alimentară a consumatorului”, ne-a declarat Liviu Florescu, director DSV Giurgiu.
Prefectul a dat ordinul: încep controalele în târguri şi pieţe.
Publicat
: decembrie 7, 2017

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
Taxa specială de salubrizare din Giurgiu, menținută de instanță
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
USR: Uite principalele măsuri anunțate ieri de ministra Diana Buzoianu, în urma raportul preliminar al Corpului de control al Ministerului!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: Diana Buzoianu, ministerul mediului, USR✅ Acceptarea demisiei directorului Apelor Române și numirea unui director interimar din cadrul instituției ✅ Trimiterea raportului Corpului de control la Parchet ✅ Demiterea directorului ABA Buzău Ialomița ✅ Demararea procedurilor pentru desființarea ESZ ✅ Convocarea CA al ESZ pentru măsuri în urma raportului Corpului de control 👉 Premierul a fost informat cu privire la […]
Read More-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Drumul de mare viteză dintre București și Giurgiu revine în actualitate; astăzi a fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: deputat Andrei Alexandru, drum mare viteza Bucuresti-Giurgiu -
-







Post your comments