PMP Giurgiu crede în şansele Elenei Udrea la alegerile prezidenţiale

PMP

Deputatul Marin Anton, preşedintele Organizaţiei judeţene a PMP Giurgiu, considera că Elena Udrea este cea mai bună alegere a partidului pentru a candida la alegerile prezidenţiale din acesta toamna.

Acesta spera că femeile să-şi dea votul pentru Elena Udrea, considerând că a sosit momentul că România să aibă o femeie preşedinte:”Noi credem foarte mult în această candidatură, iar faptul că Elena Udrea este în atenţia tuturor, dovedeşte că le este frică de această candidatură. Marea provocare este intrarea în turul 2 la alegeri, dacă va reuşi acest lucru, cu siguranţă va ieşi preşedinte. Vom avea astfel, prima femeie preşedinte din istoria ţării, sper că şi romanii să fie pregătiţi să accepte acest lucru. Targetul pe care noi ni l-am propus pentru primul tur este de minim 15%.”

Totodată, Marin Anton a scos în evidenţă şi sprijinul pe care l-a avut judeţul Giurgiu, din partea Elenei Udrea, în perioada în care aceasta a fost ministru:”Văd acum că dacă se aduc 250 de miliarde în judeţ este considerată o realizare extraordinară. Elena Udrea este ministrul care a ajutat cel mai mult acest judeţ, cu sume mult mai importante decât se vorbeşte acum. Multe localităţi au înflorit datorită sprijinului primit din partea Elenei Udrea, exemplele cele mai bune sunt Ghimpaţi, Comana şi Prundu. Bineînţeles, că Prundu a beneficiat şi de faptul că are un primar foarte bun, Cătălin Corbea,care a avut tot timpul proiecte de dezvoltare pregătite şi a ştiut să le implementeze cu succes.”

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Marin Anton a lansat un atac către preşedintele PNL Giurgiu, Vasile Mustatea, afirmând că are informaţii că acesta urmează a fi schimbat din funcţie in perioada urmatoare:

„În PNL este o nebunie totală, sunt eliminaţi pe rând preşedinţii de organizaţii. Săptămâna aceasta au fost schimbaţi preşedinţii de la Neamţ şi Dâmboviţa şi, se zvoneşte, că următorul este Vasile Mustatea. Sincer, aştept şi îmi doresc o reacţie din partea conducerii PNL faţă de situaţia din partid de la Giurgiu. Aştept ca Lucian Iliescu să revină la conducerea PNL Giurgiu, deoarece împreună sunt sigur că vom reuşi să realizăm o frumoasă colaborare în zona de dreaptă” a mai declarat Marin Anton.


Publicat  :  august 22, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare