Printr-un comunicat de presă, Casa Judeţeana de Pensii anunţa că toate pensiile vor fi achitate până în ajunul Sărbătorilor Pascale.
Astfel, achitarea pensiilor din sistemul public, precum şi a altor drepturi acordate în baza unor legi cu caracter special, care se plătesc odată cu pensiile, prin poştă, în intervalul 06 -10 aprilie se va face la domiciliul beneficiarilor şi până în data de 29 aprilie la ghişeele subunităţilor poştale în cazul celor avizaţi la domiciliu.
În ceea ce priveşte achitarea prin conturi bancare a pensiilor din sistemul public, a altor drepturi prevăzute de legi cu caracter special, care se achită odată cu pensiile şi a drepturilor veteranilor de război, aceasta se va face începând cu data de 8 aprilie.
Post your comments