Până la urma cine pleacă joi de la Consiliul judeţean: Dumitru Gavrilă sau Cristian Marciu?

consiliul judetean14

Situl Consiliului judeţean Giurgiu, de altfel cu o structură imposibil de priceput şi actualizat după ritmul de muncă al preşedintelui, adică încet sau deloc, are printre celelalte categorii specifice:”Consiliul judeţean”, „Judeţul Giurgiu”, „Informaţii utile”, „Contact” şi una aparte, ce sună parcă că o premoniţie:”Vadu Lat”.

Desprinsă din acest stabiliment, pentru tratarea celor cu probleme psihiatrice, pare în acest moment activitatea Consiliului judeţean.
Marţi, 14 octombrie, la ora 12, în cadrul conferinţei de presă a PSD Giurgiu, Niculae Badalau anunţa că peste două zile va avea loc o şedinţă extraordinară a Consiliului judeţean, unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi fiind o propunere de hotărâre pentru înlocuirea lui Dumitru Gavrilă din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului judeţean.

Peste doar 2 ore, pe situl Consiliului judeţean este publicată ordinea de zi a şedinţei din data de 16 octombrie, numai că, surpriză, pe ordinea de zi apare doar un proiect de hotărâre pentru înlocuirea vicepreşedintelui… Cristian Marciu. Probabil un fel de aroganţă, în genul lui Gigi Becali, pe care Vasile Mustatea s-a gândit să o facă lui Niculae Badalau. Fiind preşedintele Consiliului judeţean Vasile Mustatea stabileşte ordinea de zi, mai ales că vorbim despre o şedinţă extraordinară.

Dat fiind structura majorităţii din Consiliul judeţean este greu de crezut că vor fi găsite voturile necesare pentru înlocuirea lui Cristian Marciu, acest lucru îl ştie foarte bine şi Vasile Mustatea.
Este doar o altă manifestare specifică preşedintelui Consiliului judeţean, care în ultimul timp are comportamentul unui copil izolat de ceilalţi colegi, ce se aşează în cur şi strigă:” PE-A MĂ-TII,BA!”


Publicat  :  octombrie 15, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare