În urma alegerilor parlamentare din 2012, UNPR Giurgiu nu a avut vreun parlamentar. Acum are 3, devenind cel mai puternic partid parlamentar din Giurgiu.
La alegerile locale din 2012, UNPR nu a contat. În urma fuziunii din urmă cu câteva zile cu PPDD, UNPR are 3 consilieri locali şi un consilier judeţean. Sunt doar câteva dintre ciudăţeniile legislaţiei electorale din România, construită pe ideea de a servi doar interesele partidelor. Votul electoratului este din ce în ce mai puţin important.
În cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o joi, 2 iulie, deputatul PSRO Liliana Ciobanu a vorbit şi despre fuziunea dintre UNPR şi PPDD: ” În opinia mea, această fuziune este ilegală. Când a fost luată această decizie, conform legii şi statului PPDD, trebuia convocat Consiliul Naţional şi congresul partidului. Fuziunea nu poate fi decisă de către o singură persoană. Îmi este teamă că cineva o să dea cu subsemnatul pe la DNA pe acest subiect. Aleşii locali nici nu au fost întrebaţi dacă sunt de acord cu fuziunea. Peste noapte, s-au trezit că sunt consilieri UNPR. Nu pot nici să refuze, pentru că îşi pierd mandatul. Este ilegal ce s-a întâmplat.”
Cu toate că cei din conducerea UNPR s-au grăbit să-i cheme la ordin pe aleşii locali, fuziunea nu poate fi, în acest moment, decât un anunţ de intenţie. Ea nu poate fi realizată până nu se întrunesc congresele celor două partide şi până nu este atestată de către Tribunalul Bucureşti.
Ieşirea generalului Oprea, care a anunţat că fuziunea este deja realizată, îmi aminteşte de un banc celebru în anii ‘90. Un tip face o listă cu toate femeile care i-au trecut prin pat. Are planificată o nouă întâlnire. Se face ora 8 şi ea nu vine, se face 9, apoi 10 şi gagica tot nu apare. Plictisit de atâta aşteptare concluzionează: o veni, nu o veni, eu tot o trec în carneţel.
Oprea s-a grăbit să treacă în carneţel PPDD-ul!
Publicat
: iulie 3, 2015

Citește și …
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0 -
-
Răzvan Cuc a a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Politica Tags: DNA mandat de retinere, Razvan CucFostul ministru al Transporturilor şi parlamentar, Răzvan Cuc, a primit astăzi, 16 decembrie, mandat de reţinere pentru 24 de ore. Printr-un comunicat de presă, DNA anunţă că Răzvan Cuc este acuzat de complicitate la dare de mită ” Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție au dispus punerea […]
Read More





Post your comments