Sfântul Gheorghe este sărbătorit de credincioşi în fiecare an, pe 23 aprilie. Această sărbătoare este considerată ca vestind începutul verii pastorale.
În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este cunoscut şi sub numele de Sângiorz, fiind perceput ca protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor.
În ziua Sfântului Gheorghe, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susţinere ai porţilor.
Pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii şi boli, animalele sunt protejate cu crenguţe de leuştean puse la intrarea în grajduri. La ţară, se credea că prin acest ritual oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început al anului pastoral.
Pentru ca membrii familiei să fie protejaţi de junghiuri rele şi de boli necruţătoare trec prin fumul şi flăcările unui foc aprins, iar vitele şi casele se afumă, la rândul lor, cu tămâie
În noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitului oglindit într-un vas cu apa de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, aşezate în formă de cruce.
De asemenea, o alta superstiţie legat de Sfântul Gheorghe este aceea ca de ziua Sfântului Gheorghe să nu dormi, pentru că vei lua somnul mieilor şi vei fi adormit tot anul.
Post your comments