O nouă reușită pentru administraţia locală din comuna Adunaţii Copăceni

Dan Rusu

Reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică a căminului cultural din localitate şi înfiinţarea unui centru de colectare a deşeurilor prin aport voluntar – sunt noile proiecte pentru care Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni, a semnat marţi, 14 februarie 2023, contractele de finanţare.
Mai multe amănunte despre aceste proiecte au fost prezentate de către Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni, pe pagina personală de socializare:

” Vă informez că astăzi am semnat încă două contracte de finanțare pentru proiecte ce vor contribui și mai mult la creșterea standardelor de viață pentru locuitorii din comuna noastră:
REABILITAREA, MODERNIZAREA ȘI EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A CĂMINULUI CULTURAL DIN LOCALITATEA ADUNAȚII COPĂCENI
Proiectul presupune creşterea atractivităţii localităţii prin reabilitarea Căminului Cultural, activitate necesară pentru a susţine desfăşurarea activităţilor artistice, culturale, expozițiile, dansurile populare, manifestaţiile tradiţionale din mediul local. De asemenea, în incinta acestui spaţiu vor fi facilitate potenţiale întâlniri ale locuitorilor din comună pentru a dezbate diferite probleme ale comunităţii locale. Investiția va angrena o serie de activităţi social-culturale prin intermediul cărora mediul local se va dezvolta, iar tinerii vor beneficia de un cadru optim pentru derularea activităţilor social-culturale.
CENTRUL DE COLECTARE A DEȘEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR.
Proiectul cu o valoare de 1 milion de euro este destinat exclusiv locuitorilor comunei noastre și are o importanță foarte mare pentru comunitate pentru că zona canalului Argeșului precum și orice teren din jurul localității vor deveni mult mai curate.
Acest lucru ne va permite desfășurarea unui management mai eficient al gunoiului prin colectarea deșeurilor ce nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale (deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări). „


Publicat  :  februarie 14, 2023

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare