Niculae Bădălău: Poliţiştii sunt unii cu burţi, care mănâncă şi beau, dar nu răspund şi nu fac nimic

niculae badalau

Evenimentele de săptămâna trecută de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu au fost dezbătute de către senatorul Niculae Bădălău, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Giurgiu, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o miercuri, 25 septembrie.
Senatorul Niculae Bădălău a solicitat conducerii Instituţiei Prefectului mai multă exigenţă în verificarea instituţiilor subordonate care intră direct în contact cu cetăţeanul:

„Eu am discutat cu doamna prefect şi am întrebat-o ce s-a întâmplat acolo. Este o situaţie extrem de urâtă, ar trebui mai mult exigenţă şi prefectul să-şi facă datoria mult mai mult.
Am fost supărat că nu au fost făcute informări, mi s-a spus că nu putea face informări deoarece niciun control al Ministerului de Interne nu a evidenţiat ceva negativ în activitatea acestui serviciu.
Pentru judeţul nostru este extrem de urât că s-a întâmplat acest lucru, mai ales că au fost implicaţi un primar care avea o şcoală de şoferi şi doi şefi de post de poliţie.
Îmi doresc mult mai multă exigenţă, oamenii care comit asemenea fapte nu au ce căuta în posturi de conducere.
Că unii încearcă să folosească acest caz în scopuri politice, spune foarte mult despre capacitatea lor de analiză.
Singurul meu scop în relaţia cu poliţia este acela de a fi asigurată siguranţa cetăţeanului.
Poliţiştii să-şi facă datoria, să nu mai fie leneşi, aroganţi, să nu se mai ocupe cu alte probleme.”

„Poliţia nu trebuie să interacţioneze cu oamenii politici”, a mai declarat liderul PSD Giurgiu. Acesta este foarte nemulţumit de activitatea unora dintre poliţişti, care îşi primesc salariile degeaba:

„Nu vreau ca poliţiştii să răspundă la influenţele politice, nu m-a interesat acest lucru în peste 30 de ani de carieră politică.
Poliţia trebuie să rămână independentă, să se ocupe de siguranţa cetăţeanului. Poliţia face parte din comunitatea locală, să lucreze strâns cu primarii şi administraţie, pentru cetăţean. Pentru acest lucru sunt plătiţi poliţiştii, să fie în slujba cetăţeanului.
Prefectul trebuie să verifice dacă la nivelul judeţului serviciul 112 funcţionează şi cum funcţionează, dacă personalul de acolo are tot ce trebuie pentru o bună desfăşurare a activităţii şi să scape de poliţiştii aceştia pe care-i vedem că au preocupări politice. Eu spun acest lucru pentru că ştiu foarte bine că se întâmplă, sunt unii care încearcă să spună poliţiei ce trebuie să facă. Un poliţist care se lipeşte de un politician, este un om mort. Nu are ce căuta acolo.
Nu ar trebui să spun acesta ca membru al guvernului, dar încep să cred că mulţi poliţişti îşi primesc salariile degeaba, observ acest lucru pe străzi.
Am discutat cu mai mulţi primari din judeţ, care mi-au spus că este o tâmpenie cu organizarea pe secţii de poliţie. Sunt localităţi în care nu mai există poliţist, ori trece pe acolo la trei zile.
Rolul principal al poliţistului este să ştie comunitatea locală, cine sunt hoţii, cine sunt violatorii. Poliţiştii sunt in prezent unii cu burţi, care mănâncă şi beau, dar nu răspund şi nu fac nimic.”, a mai declarat senatorul Niculae Bădălău.


Publicat  :  septembrie 25, 2019

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare