MINISTRUL AGRICULTURII A DĂRUIT VÂRSTNICILOR DE LA CĂMINELE DIN GIURGIU CIOARAPI DE LÂNA ROMÂNEASCĂ

DSCN2974

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a fost prezent astăzi, 21 decembrie 2017, în mijlocul persoanelor vârstnice de la Căminul din localitatea Onceşti, centru aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Giurgiu.

Ministrul Petre Daea a fost întâmpinat de preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, prefectul judeţului, Nina Carmen Crişu, precum şi de către conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Giurgiu. DSCN2992

Primit cu aplauze de cei 34 de vârstnici, beneficiari de servicii sociale în căminul de la Onceşti, ministrul Petre Daea a dat mâna cu fiecare în parte şi le-a dăruit câte o pereche de ciorapi de lână de oaie românească, pe care i-a îndemnat să îi poarte, pentru ca sunt lucraţi tradiţional. Ciorapii de lână românească au fost confecţionaţi manual de producatori tradiţionali din Sibiu, Maramureş şi Bistriţa Năsăud.

Totodată, persoanele vârstnice din cămin au primit şi câte o pătură de lână de oaie românească. De altfel, şi pentru ceilalţi 158 beneficiari de servicii sociale din căminele pentru persoane vârstnice din localităţile Hotarele şi Mironeşti precum şi din Centrul de asistenţă Medico- Socială Mogoşeşti, judeţul Giurgiu, ministrul Petre Daea a adus şosete şi pături care urmeză să le fie oferite acestora.

Autorităţile prezente la eveniment precum şi vârstnicii din cămin i-au mulţumit ministrului Petre Daea pentru gestul caritabil, vizita desfăşurându-se într-o atmosfera prietenoasă şi destinsă.


Publicat  :  decembrie 21, 2017

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare