Ministerul Finanţelor Publice : Scheme de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor

20180718_8_0

 

Ministerul Finanţelor Publice a modificat şi a completat H.G. nr. 807/ 2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, prin Hotărârea de Guvern nr. 476/ 2018 care a fost publicată, pe 9 iulie 2018, în Monitorul Oficial nr. 580.

Obiectivul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 807/ 2014, cu modificările şi completările ulterioare, îl reprezintă dezvoltarea regională prin sprijinirea realizării investiţiilor de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoarele de activitate de vârf. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura activelor corporale şi necorporale, precum şi cele legate de închirierea construcţiilor aferente investiţiei iniţiale.

Referitor la schema de ajutor de stat facem următoarele precizări:

  • valoarea minima a investiţiei 13,5 milioane lei (aproximativ 3milioane euro);

  • intensitatea/nivelul maxim al ajutorului de stat acordat în baza schemei de ajutor de stat: 50% raportat la cheltuiala eligibilă (pentru agenţii economici de pe raza DGRFP Ploieşti);

depunerea cererilor de acord pentru finanţare se face continuu, în limita bugetului alocat schemei pentru anul în curs.

Pentru consultarea completă a proiectului Ghidului solicitantului si proiectului Ghidului de plată a ajutorului de stat acordat în baza H.G. nr. 807/ 2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să consultaţi site-ul MFP la rubrica Transparenţă decizională. În termen de 15 zile calendaristice de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 476/ 2018 vor fi aprobate Ghidurile mai sus menţionate, prin ordin al ministrului finanţelor publice

Pentru detalii suplimentare puteţi accesa următorul link:

http://www.mfinante.ro/pagina.html?categoriebunuri=scheme-de-ajutor-de-stat&pagina=domenii&menu=Ajutorstat

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu


Publicat  :  iulie 19, 2018

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare