Din data de 1 decembrie 2018 în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu şi-a început activitatea Maslovici Adrian Ştefan, medic specializat în radiologie – imagistică medicală.
Adrian Ştefan este un medic tânăr, foarte bine pregătit, încadrându-se perfect în ” politica” managerială a conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu de a forma în cadrul unităţii medicale giurgiuvene un colectiv cu înalta pregătire profesională.
Doctorul Maslovici are 31 de ani, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” în anul 2012, iar rezidenţiatul l-a făcut în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militară ” Carol Davila”:
” Când am intrat la facultate am optat iniţial pentru specializare urologie, apoi am cochetat şi cu domeniul chirurgiei. Fiind tânăr, îmi părea ceva interesant. După vreo 6 luni mi-a trecut această pasiune. Am descoperit că partea de tratament chirurgical nu mă stimula, eram mai mult atras de stabilirea diagnosticului, astfel m-am îndreptat spre radiologie şi imagistică.”
Maslovici Adrian Ştefan este născut în Bolintin Vale, însă legătura cu judeţul Giurgiu nu este atât de puternică. Părinţii s-au mutat încă din copilăria lui în Bucureşti, astfel că liceul l-a absolvit la Gheorghe Şincai:
” Deşi spun cu mândrie că sunt giurgiuvean, recunosc că am fost doar de câteva ori în oraşul Giurgiu.La Spitalul Judeţean Giurgiu am ajuns pentru că aşa a fost să fie. Am venit, am întrebat: Nu aveţi cumva, din întâmplare, un loc şi pentru mine? Au avut. Eram interesat de o unitate medicală care să aibă toate cele patru aparate esenţiale pentru specializarea în care îmi desfăşor activitatea:
radiologie, ecografie, CT şi RMN.Nu sunt multe unităţi medicale în care să le găseşti pe toate, la Giurgiu sunt.”
Distanţa relativ mică faţă de Bucureşti şi naveta decontată 100% de către Consiliul Judeţean Giurgiu, sunt alte facilităţi de care beneficiază medicii care aleg să activeze în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu:
” Locuiesc în sudul Bucureştiului, astfel am parte de o navetă uşoară. La spitalul din Giurgiu am întâlnit un colectiv de medici tineri, vorbim aceeaşi limbă, comunicăm foarte uşor. Prin Bucureşti întâlneşti şi profesori din aceştia universitari care au toanele lor. Aici suntem o familie adevărată. Înţelegem cum funcţionăm, discutăm cazurile şi stabilim împreună ce mai adecvat protocol terapeutic pentru pacient.
Cel puţin în următorii 5 ani nu am în plan să plec din Giurgiu. Este un loc în care mă regăsesc şi ştiu că pot să mă împlinesc profesional „, spune medicul Maslovici Adrian Ştefan.
” Uneori glumesc şi le spun colegilor de pe secţia chirurgie: Voi, din când în când, mai căutaţi pacienţi. Noi, ăştia care stabilim diagnosticul, nu avem nevoie de vreo recomandare „!, a completat zâmbind medicul Maslovici Adrian Ştefan.
Post your comments