Strada este asfaltată, gropile şi noroiul au rămas doar o amintire, casele de paiantă au fost înlocuite cu vile, aflate în construcţie, deocamdată. Oamenii au rămas aceiaşi, mai răi şi mai invidioşi, parcă. Este vorba despre uliţa lăutarilor, locul unde s-a născut şi a fost transmisă peste tot în lume, legenda Tarafului din Clejani.
„Nu încercaţi să intraţi cu maşina în cartierul acela, că nu mai ieşiţi cu ea întreaga”, este sfatul unui localnic, la întrebarea noastră despre locaţia „Străzii Lăutarilor”.
La locuinta lui Caliu, liderul Tarafului din Clejani, te poate conduce orice copil, este mândria lăutarilor, este cel care duce mai departe „povara” tradiţiei Clejaniului.
Întâmplarea a făcut să-l găsim şi pe „Fluierici”, pe banca din faţa casei lui Caliu. După câteva minute, apare şi Manole Gheorghe, cel care, în anul 1966, punea bazele tarafului din Clejani.
„Fluierici'” este obosit, cu o seară înainte a cântat la nunta lui Conect R: „Am fost nevoit să merg să cânt la nunta asta, deoarece mâine nu mai aveam nici cartofi ca să mai mănânc. Nu mi-a căzut deloc bine să văd cum a venit unul şi lui Salam i-a dat unul 200 de milioane, iar noi, ce cântăm muzica autentică trăim de pe o zi pe alta. La o nuntă, pentru două ore de program, Salam ia 15 mii de euro, noi, pentru o noapte întreagă, de abia câştigăm 4 mii”
„Unii au sădit pomul, alţii mănâncă fructele”, este prima replică a lui Manole Gheorghe, unul dintre cei care au pus bazele Tarafului din Clejani. Deşi nu o spun direct, sunt foarte revoltaţi de modul în care Viorica şi Ioniţă au preluat numele şi repertoriul vechiului taraf şi, mai ales, de „manelizarea” muzicii tradiţionale: „Nu Ioniţă este de vină, numai nevastă-sa îl îndemna să facă asta. El a cântat cu noi, este fratele nostru, numai Viorica îl îndemna la rău”!
„Cu omul ăsta muncesc de 25 de ani, este un om cum nu mai întâlneşti. De multe ori mă cert cu el, pentru că este mult prea bun”, este caracterizarea făcută de către „Fluierici” lui Caliu. Şi are mare dreptate, Anghel Gheorghe, deşi este unul dintre cei mai mari violonişti ai României, este de o modestie rar întâlnită. Primul concert l-a susţinut la 12 ani. Era în anul 1972, când, în cadrul festivalului „Cantarea României” a cântat la Sala Palatului cu un taraf compus din lăutari din Clejani, Marşa, Bolintin şi Letca veche.
Mentor şi îndrumător în cariera l-a avut pe maestrul Ion Albesteanu: „O să-mi rămână toată viaţa în minte vorbele maestrului: să nu uiţi niciodată de unde ai plecat, este cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştie un om. Apoi, să ţii minte: matematica, carnea de porc şi vioara sunt cele mai grele lucruri din lume:”
Despre Cacurica, Culai şi nunţile de altădată, aflaţi mâine în continuarea reportajului despre Clejani şi lăutarii săi!
Post your comments