Vineri, 19 decembrie 2025, spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins comuna Schitu. Primarul Ionel Pașol, alături de Consiliul Local, a transformat o zi obișnuită într-una de sărbătoatre pentru cei mai tineri locuitori ai comunei, oferind daruri tuturor copiilor din unitățile de învățământ din comună.
Peste 280 de pachete încărcate cu fructe, dulciuri și sucuri au ajuns la preșcolarii și școlarii din localitate. Acest gest, devenit deja o tradiție a administrației conduse de Ionel Pașol, reprezintă un semn de prețuire pentru efortul depus de elevi pe parcursul întregului an.
Scena modernului Cămin Cultural din satul Bila a devenit centrul festivităților. Copiii veniți din satele Vlașin, Schitu, Bila și Cămineasca l-au întâmpinat pe Moș Crăciun cu un program artistic emoționant, presărat cu poezii și colinde tradiționale.
Sub privirile pline de mândrie ale părinților, micuții artiști și cadrele didactice au demonstrat că pasiunea și seriozitatea pot transforma orice serbare într-un spectacol deosebit.
Evenimentul a fost rodul unei colaborări strânse între Primăria și Consiliul Local Schitu și conducerile școlilor și grădinițelor din comună. La final, primarul Ionel Pașol a transmis un mesaj de suflet întregii comunități:
„ Comuna noastră se mândrește cu oameni frumoși, copii minunați și cadre didactice care pun pasiune în tot ceea ce fac. Este o bucurie să vedem comunitatea unită în prag de sărbătoare. Le urez tuturor copiilor, dascălilor și locuitorilor comunei Schitu un Crăciun Fericit și un An Nou plin de belșug și împliniri!”
Magia sărbătorilor de iarnă in comuna Schitu
Publicat
: decembrie 19, 2025

Citește și …
PSD consideră că adoptarea imediată a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate este absolut obligatorie, nu negociabilă!
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: masuri sociale, psd, Sorin Grindeanu„ Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor. Adoptarea pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, cu măsuri pentru pensionari, familii cu venituri mici și pentru celelalte categorii vulnerabile, nu poate fi blocată de discuții sterile despre funcții sau scenarii politice care generează instabilitate. Îi avertizez […]
Read More









Post your comments