Echipa de fotbal Argeşul Mihăileşti a făcut astăzi spectacol pe stadionul din Cornetu reuşind să se impună in deplasare cu 6-0 (1-0 pauză) în faţa celor de la Academica Pădureni.
Echipa oraşului Mihăileşti reuşeşte să-şi consolideze astfel poziţia de lider detaşat în Liga 6, Seria Nord- Giurgiu, având 13 puncte după primele 5 etape, cu 4 victorii şi 1 egal.
Echipa condusă de Marius Toma a dominat meciul încă de la început, încheind prima repriză cu scorul de 1-0.
În partea a doua a meciului, băieţii din Mihăileşti au dat un adevărat spectacol reuşind să mai marcheze de 5 ori, chiar dacă au încheiat meciul în 8 jucători, echipa gazdă având şi ea un fotbalist eliminat.
Goluri au fost marcate: Ştefan Ianusi, Gabriel Bocancea, Stancu Corneliu (Rică) – 2, Florin Ioniţă, Radu Daniel.
Chiar dacă meciul a avut loc în deplasare şi de data aceasta echipă a fost susţinută de o numeroasă şi inimoasă galerie care a încurajat jucătorii pe tot parcursul partidei.
Reînfiinţată în acest an, la iniţiativa şi cu susţinerea lui Adrian Gâjâilă, primarul oraşului Mihăileşti, Argeşul se anunţă a fi pretendenta numărul unu la promovare.
De altfel, primarul Adrian Gâjâilă nu îşi ascunde această dorinţă şi mulţumeşte jucătorilor, celor care conduc echipa şi tuturor suporterilor pentru susţinerea pe care o arătă pentru echipă locala de fotbal şi îi felicită pentru parcursul victorios.
Liga 6, Seria Nord- Giurgiu: Argeşul Mihăileşti îşi consolidează poziţia de lider cu o victorie categorică împotriva celor de la Academica Pădureni
Publicat
: octombrie 12, 2025

Citește și …
-
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
-
-
-
-
-
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0 -
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Un model de dăruire s-a mutat la cele veșnice: Părintele Ioan Bufnea
Posted in: Actualitate, Dezvaluiri, Top Comments: 0
-
Instituția Prefectului solicită legalizarea Plajei Gostinu și soluții urgente pentru adăpostul de câini
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: institutia prefectului Giurgiu, prefect Ion GhimpeţeanuPrefectul județului Giurgiu, Ion Ghimpețeanu, a prezidat ședința de lucru periodică a Colegiului Prefectural Giurgiu, desfășurată joi, 26 februarie 2026, în cadrul căreia a prezentat obiectivele realizate din cadrul Programului de Guvernare 2024-2028, aferente semestrului II al anului 2025, la nivelul județului Giurgiu. În funcţie de specificul politicii sectoriale (ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, administraţie […]
Read More









Post your comments