Comuna Prundu este un etalon pentru judeţul Giurgiu în ceea ce priveşte performanţa administraţie locale.
Cu o populaţie de aproximativ 4500 persoane, Prundu depăşeşte în multe domenii municipiul Giurgiu. Valoarea programelor cu finanţare europeană este dublă faţă de Giurgiu, kilometrii de asfalt realizaţi în ultimii ani sunt cu mult peste investiţiile din Giurgiu, canalizarea este la standarde europene.
În comuna Prundu au fost construite mai multe parcuri decât în municipiul Giurgiu, sistemul de sănătate este ireproşabil, iar învăţământul este unul de elită.
Toate acestea, sunt rezultatul muncii primarului Cătălin Corbea. În 2020, Cătălin Corbea şi-a propus să candideze pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu, până atunci îşi doreşte să finalizeze proiectul început alături de locuitorii din Prundu:
ADMINISTRAŢIE
Realizări în timpul mandatului 2012-2016
Primăria Prundu funcţionează în proporţie de 100% pentru cetăţeni.
Primăria este reamenajată, mobilată şi beneficiază de tehnică IT. Toate aceste aspecte sunt însă în plan secundar şi doar ajută la buna funcţionare a instituţiei. Importanţi sunt oamenii din primărie şi modul în care aceştia interacţionează cu locuitorii din comună Prundu.
Proiecte pentru mandatul 2016-2020
Programul viitor pentru primărie presupune, într-un prim pas, modernizarea serviciilor oferite populaţiei, prin implementarea programelor IT în toate compartimentele.
De asemenea, avem în vedere construirea unui nou sediu pentru primărie, corect dimensionat şi care să respecte linia arhitecturală a construcţiilor locale.
EDUCAŢIE
Realizări în timpul mandatului 2012-2016
Educaţia este una dintre preocupările permanente ale conducerii primăriei Prundu.
Investind într-un sistem de educaţie de calitate, investeşti pentru un viitor mai bun al unei localităţi, mai ales din mediul rural.
În acest moment, în Prundu funcţionează un liceu cu profil agricol şi protecţia mediului, o şcoală gimnazială, două şcoli primare şi trei grădiniţe.
Spaţiile în care aceste unităţi de învăţământ îşi desfăşoară activitatea, sunt fie reamenajate şi modernizate capital, fie construcţii noi, la standarde europene.
Două dintre şcolile din Prundu au beneficiat de un program cu finanţare europeană, prin care au fost achiziţionate laptopuri pentru toţi elevii, a fost înlocuit mobilierul şcolar şi modernizat materialul didactic.
De asemenea, a fost construit un laborator IT, a fost introdus internet wireless, a fost modernizat sistemul de încălzire şi au fost montate pardoseli pentru trafic greu.
Proiecte pentru mandatul 2016-2020
Pentru viitorul mandat, primarul Cătălin Corbea are în proiect construirea a două locaţii noi pentru Liceul Tehnologic şi pentru o şcoală primară.
Proiectul este finanţat 100 % din fonduri europene şi presupune construirea de săli de sport, laboratoare, curte interioară cu spaţii de joacă şi relaxare pentru elevi.
Post your comments