Etapa zonală a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat s-a încheiat, astăzi, iar pompierii din cadrul ISU Giurgiu s-au numărat printre cei mai buni, urcând pe podium.
Concursul, care s-a desfășurat în municipiul Călărași, a reunit loturile reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din Giurgiu, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova și Teleorman. Echipajele s-au întrecut în două probe solicitante: descarcerare din vehicule și acordarea primului ajutor calificat.
La finalul celor două zile de competiție, echipajul de descarcerare al ISU Giurgiu, condus de căpitanul Neguț Florin, a ocupat locul al III-lea la proba „Descarcerare din vehicule”. Din echipă au făcut parte: plt.maj. Mareș Silviu, plt.maj. Zamfir Nicușor, plt.maj. Frunzulică Andrei, plt. Hârciu Gheorghe, plt. Voicu Adrian și plt. Matei Alexandru.
La această competiție a participat și echipajul de prim ajutor, condus de plt.maj. Chican Roxana și format din plt.adj.șef Sorici Liviu, plt.adj. Ghitu Alin și plt.maj. Rădoi Ramona.
Participarea la această competiție le-a oferit pompierilor șansa de a-și testa abilitățile, capacitatea de reacție și coordonarea în scenarii cât mai apropiate de realitate – experiențe care contribuie direct la salvarea de vieți.
ISU Giurgiu: Pompierii giurgiuveni, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat
Publicat
: aprilie 24, 2025

Citește și …
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Ilie Sărăcie + Antonio Giordano Simion = LOVE&MONEY. Doar că dragostea o fi a lor, dar banii sunt ai noştri, ai tuturor românilor, ai celor care îşi strigă disperarea în stradă!
Posted in: Actualitate, Politica Tags: deputat Marian Mina, PSD GiurgiuS-a aprins lumina! Și în cămară era Bolojan care șobolănea de zor cu Simion, ca să rămână la putere și bani. Atunci când dai de bucatele guvernării, nu mai există principii, europeni și extremiști. Există doar cașcaval. Românii încep să vadă: Bolojan nu a fost niciodată vreo ”Zână Măseluță” venită pe praf de stele de […]
Read More







Post your comments