Cu toate că, în urmă cu doar câteva zile, Ionel Dinu declara că va candida pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu, adevărul este cu totul altul decât cel susţinut de către consilierul local.
În acest moment, la nivel de PMP Giurgiu, calculele sunt făcute pentru ca Ionel Dinu să meargă pe lista de consilieri judeţeni, în speranţa că „norocul” din 2004 se poate repeta şi poate redeveni vicepreşedinte al Consiliului judeţean.
Surpriza cea mare este însă în privinţa candidatului pentru primăria Giurgiu. Acesta este Alin Răsuceanu (Bama), preşedintele Organizaţie judeţene de tineret şi preşedinte interimar la Organizaţia municipală. Chiar dacă are doar 25 de ani, Bama a mai trecut pe la PDL şi PSD.
Targetul PMP pentru viitoarele alegeri sunt tineri, tocmai de aceea, conform unei directive interne, 80% dintre candidaţii de pe liste trebuie să fie tineri. Anunţul privind candidatura lui Bama la primăria Giurgiu va fi făcut în luna august, când la Giurgiu va avea loc o întâlnire a conducerii naţionale a partidului.
Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru
Post your comments