Investitori cu specific arab; când pe datorie, când pe şmecherie!

vedeaMajoritatea primăriilor din judeţ se afla în prezent în imposibilitate a-şi achita facturile pentru desfăşurarea activităţii curente, iar întârzierea nejustificată a aprobării de către Consiliul Judeţean a repartizării banilor către localităţi a contribuit semnificativ la acest lucru. Sunt însă şi destule comune, care au surse importante de venit dar, din cauze diverse, nu le folosesc. La o recentă şedinţă prilejuită de vizita premierului Ponta, primarul comunei Vedea, Marin Bălan, insista că banii pe care i-a primit comuna sa sunt insuficienţi şi îşi doreşte, cel puţin, să aibă fonduri pentru renovarea bisericii din localitate, ctitorie de la 1845 a moşierului dr. Apostol Arsache.

Ceea ce însă a uitat să mai specifice este faptul că bugetul local are de recuperat aproximativ 19 miliarde de lei, reprezentând taxe şi impozite locale, de la firma unui arab care exploatează agricol mai multe sute de hectare în această comună. Datoria aceasta s-a acumulat în decursul a mai multor ani, perioadă în care Marin Bălan era primar în Vedea. Recent a fost semnată o înţelegere de eşalonare a datoriilor, însă urmează de văzut dacă aceasta va fi şi respectată.


Publicat  :  mai 13, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare