Întrebări pentru conducerea Direcţiei Sanitar Veterinară Giurgiu

14355784_10205499604289145_2722285958197888576_n

În urma articolului „Ghioceii” au dileme politice, în care arătam lipsa de reacţie a autorităţilor în scandalul orezului plin de gândaci distribuit de către DAS Giurgiu, conducerea Inspectoratului Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor a prezentat prompt măsurile luate de către conducerea instituţiei: retragerea din circuit a întregii cantităţi de orez şi aplicarea unei amenzi de 40 de milioane de lei către DAS Giurgiu.
Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre Direcţia Sanitar Veterinară, care se pare că ascunde un adevăr evident: DSV este instituţia care a emis certificatul de conformitate atât pentru produse, cât şi pentru spaţiul în care acestea au fost depozitate.
Tocmai de aceea, rugăm conducerea DSV Giurgiu să ofere răspuns la câteva întrebări simple:
1. Cine sunt persoanele din cadrul direcţiei care au semnat buletinul de conformitate pentru produse distribuite?
2. Cine a a semnat conformitatea pentru spaţiul în care au fost depozitate produsele?
3. Dacă spaţiul era conform, de ce, după izbucnirea scandalului, a dat un ultimatum de 48 de ore pentru DAS pentru reamenajarea acestuia?
4. De ce nu a dat nicio amendă celor vinovaţi?
5. Pentru care motiv, într-un caz similar, persoana care a semnalat faptul că produsele nu sunt în regulă a fost amendată cu 6 milioane de lei?

Sunt întrebări simple, pentru care ar trebui să existe explicaţii la fel de simple. Doar dacă îţi doreşti să protejezi colegii, nu iei măsuri într-un caz atât de evident.
Mai mult, într o situaţie asemănătoare, întâmplata la primăria comunei Băneasa, angajată responsabilă cu distribuirea alimentelor a fost amendată de către inspectorii DSV.
În două situaţii identice, pe aceiaşi lege, unitatea de măsură a fost total diferită.


Publicat  :  septembrie 22, 2016

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare