Printr-un comunicat de presă, Inspectoratul Teritorial de Munca Giurgiu prezintă acţiunile pe care inspectorii ITM le-au desfăşurat în cursul lunii mai 2017.
Astfel, au fost efectuate 83 acţiuni de control la un număr de 83 agenţi economici.
Au fost aplicate pe parcursul lunii mai 2017 un număr de 114 sancţiuni contravenţionale, din care 3 amenzi în valoare de 13.500 lei şi un număr de 111 avertismente, numărul angajatorilor sancţionaţi fiind de 57.
Principalele acţiuni avute în vedere conform Planului propriu de acţiuni pe anul 2017, sunt:
CAMPANII NAŢIONALE ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
– Campanie națională de control privind respectarea prevederilor legale în ceea ce privește instruirea și informarea lucrătorilor.
– Campanie naţională privind implementarea în sistemul de învăţământ a proiectului „Valenţe culturale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”.
– Campanie naţională privind verificarea modului în care angajatorii previn căderile de la înălţime în șantierele temporare și mobile.
CAMPANII NAŢIONALE ÎN DOMENIUL SUPRAVEGHERII PIEŢEI
– Campanie naţională de supravegherea pieţei produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii, conform programului sectorial pentru anul 2017, coordonat de către Comisia Europeană.
Analiza accidentelor de muncă
În luna mai 2017 a fost comunicate un număr de 6 evenimente la ITM Giurgiu de către angajatori, unul soldat cu deces şi 5 cu incapacitate temporară de muncă, după cum urmează:
– În data de 15.05.2017, agentul de securitate C.G., la schimbarea din post a colegului său D.A., l-a găsit pe acesta decedat în postul de paza aflat în incinta societăţii unde îşi desfăşura activitatea. Cercetarea evenimentului este în curs şi se efectuează de către ITM Teleorman.
– În timp ce numără plăcile de Tego aflate pe o rampă în extensie, a cedat o grindă de susţinere, plăcile tego s-au prăbuşit, iar lucrătorul a căzut peste ele. Evenimentul s-a produs în jud. Ilfov, iar salariatul a fost internat la Spitalul Universitar Bucureşti.
– În timpul unor lucrări de desfacere a foliei de pe cadrele rampelor de andocare la o hală a unui şantier din Bolintin-Deal, salariatul D.D. a căzut de pe o scară de la o înălţime de aprox. 2 m. Acesta a fost transportat la spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru investigaţii.
– Salariatul R.A., în timp ce îşi desfăşura activitatea în cadrul depozitului unităţii, încercând să efectueze o reparaţie neautorizată la bateria lizei electrice, într-un moment de neatenţie i-a sărit lichid de baterie în ochiul stâng, acesta fiind transportat la spital pentru investigaţii.
– Accident de circulaţie, produs pe raza localităţii Bolintin-Deal. În timpul desfăşurării activităţii de colectare a deşeurilor, salariatul M.M. a fost acroşat de un autoturism suferind contuzii la piciorul stâng.
– Accident de muncă, produs în hala unei societăţi din jud. Sibiu. Salariatul unei societăţi cu sediul în Giurgiu, G.A. a atins din neatenţie banda rulantă aflată în funcţiune, prinzându-şi degetul arătător al mâinii stângi, provocându-şi o plagă deschisă. Accidentatul a fost transportat la spital pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate.
În domeniul relaţiilor de muncă
În luna MAI 2017, Compartimentul Control Relaţii de Muncă a efectuând un număr de 66 controale la angajatori de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, dispunând un număr de 133 măsuri pentru remedierea unor neconformităţi faţă de normele legale şi aplicând un număr de 12 sancţiuni contravenţionale (4 avertismente şi 8 amenzi contravenţionale), în valoare totală de 71.500 lei.
În privinţa depistării şi combaterii muncii fără forme legale, inspectorii de muncă din cadrul ITM Giurgiu, au efectuat controale privind reducerea incidenţei muncii nedeclarate, la agenţii economici de pe raza Municipiului şi Judeţului Giurgiu, la 4 angajatori au fost depistate 5 persoane fără forme legale de angajare (3 bărbaţi şi 2 femei), fiind aplicate patru sancţiuni în valoare de 50.000 lei, astfel:
Dintre deficientele constatate şi sancţionate de inspectorii de muncă, putem exemplifica:
refuzul de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă documentele solicitate;
netransmiterea în termen a unor contracte individuale de muncă în REVISAL;
nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte muncă suplimentară;
neacordarea concediilor legale de odihnă;
neacordarea drepturilor salariale;
nerespectarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă.
Compartimentul de relaţii cu publicul a înregistrat un număr de 50 de sesizări, ce au avut ca subiect principal, neacordarea drepturilor salariale.
Post your comments