Inițiativa legislativă USR care permite vânzătorilor de produse din tutun şi alcool să verifice actele de identitate ale cumpărătorilor pentru a vedea dacă aceștia pot achiziționa legal țigări sau alcool, a trecut de Senat.
De multe ori, comercianții se plâng că nu pot implementa cerințele legii deoarece nu pot ști cu precizie dacă o persoană a trecut sau nu de vârsta de 18 ani.
Inițiativa deputaților Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu prevede că „în vederea verificării vârstei cumpărătorilor de produse din tutun, vânzătorii din unitățile care comercializează produse din tutun vor putea solicita consultarea actelor de identitate ale cumpărătorilor”, în condițiile în care legea interzice vânzarea produselor din alcool și tutun minorilor.
De asemenea, inițiativa legislativă USR mai prevede că ”vânzarea băuturilor alcoolice tinerilor cu vârsta sub 18 ani constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.”
Adrian Wiener: ”Consumul de tutun în rândul adolescenților din România a ajuns la cote alarmante, peste o treime din copiii și adolescenții cu vârste între 13 și 16 ani au fumat măcar o dată în ultimul an, cu mult peste media europeană. Știm sigur că alcoolul și tutunul au consecințe negative semnificative asupra dezvoltării fizice și mentale ale tinerilor, ducând la probleme de sănătate pe termen lung. Mulți tineri deveniți dependenți de nicotină regretă că s-au apucat de fumat și cred ca cea mai bună cale de a te lăsa de fumat este să nu te apuci, în primă instanță.”
La rândul său, deputatul USR Ionuț Moșteanu declară că trebuie să facem mai mult pentru ca tinerii să deprindă un stil de viață sănătos.
Ionuț Moșteanu: ”Sunt părinte și știu că cel mai de preț lucru pe care ți-l poți dori pentru copilul tău este sănătatea. Trebuie să asigurăm pentru copiii noștri toate condițiile să poată crește sănătos, să ne asigurăm că obiceiurile deprinse când sunt mici sunt de natură să le asigure o dezvoltare armonioasă, să-și atingă potențialul pe care-l au. Ca parlamentar, am depus mai multe inițiative legislative menite să încurajeze copiii să facă sport, să facă mișcare, să deprindă un stil de viață sănătos. Este de datoria noastră să-i protejăm pe copii și pe adolescenți, nu putem pur și simplu să ne uităm în altă parte și să pretindem că această problemă – consumul de alcool și de tutun în rândul minorilor – nu există.”
În România, 20% din populație fumează regulat, fiind una din cauzele majore pentru declanșarea afecțiunilor cardiovasculare și afecțiunile respiratorii. Inițiativa legislativă USR poate avea o contribuție importantă la eforturile României de a atinge obiectivele Planului European de luptă împotriva Cancerului și reducerea la 5% a numărului fumătorilor din populația totală.
Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa va merge acum la Camera Deputaților pentru dezbateri și vot final.
Inițiativa USR menită să reducă fumatul în rândul adolescenților a trecut de Senat
Publicat
: octombrie 17, 2023

Citește și …
-
-
-
-
-
-
ANUNȚ CONCURS
Posted in: Cancan Comments: 0
-
-
-
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND TRAFICUL DE DROGURI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Taxa specială de salubrizare din Giurgiu, menținută de instanță
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
-
-
-
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Comments: 0
-
Eleganța fără efort: soluții moderne pentru haine impecabile
Posted in: Actualitate, Top Tags: Emag, fier de călcat vertical, PhilipsCălcatul hainelor este una dintre acele activități casnice pe care mulți le consideră obositoare și consumatoare de timp. Într-o lume în care ritmul alert ne obligă să găsim soluții rapide, apariția unor dispozitive inovatoare schimbă regulile jocului. Printre acestea, un fier de călcat vertical a devenit un aliat de nădejde pentru cei care vor să […]
Read More








Post your comments