Sub conducerea lui Răzvan Cuc Zona Liberă Giurgiu are din nou viaţa. Noi societăţi comerciale îşi deschid sediul aici, sunt realizate lucrări de infrastrura, apar noi locuri de muncă: Zona Liberă a redeveni speranţa de dezvoltare economică a oraşului Giurgiu.
Tocmai în această idee a dezvoltării infrastructurii din Zona Liberă, pentru atragerea de noi investitori, miercuri, 12 noiembrie a fost inaugurat un drum betonat ce reprezintă o cale de acces pentru multe dintre firmele ce îşi desfăşoară activitatea aici.
Panglica simbolică a fost tăiată de Răzvan Cuc- directorul Zonei Libere, Marian Mina- directorul DRDP Bucureşti şi primarul Nicolae Barbu, de fapt persoanele care au crezut cel mai mult şi au sprijinit acest proiect. Acest drum a fost ambiţia directorului Răzvan Cuc, încă de când a preluat conducerea Zonei Libere şi s-a dovedit, încă odată, că persoanele ambiţioase şi perseverente reuşesc să îndeplinească ce şi-au propus.
În cadrul conferinţei de presă, organizată după eveniment, Răzvan Cuc a prezentat importanţă acestei investii şi priorităţile de dezvoltare pe care le-a stabilit pentru Zona Liberă: „Este un eveniment deosebit, după 14 ani în Zona Liberă Giurgiu a fost construit un nou drum. Vreau să mulţumesc foarte mult tuturor factorilor implicaţi în această investiţie şi mă refer aici în primul rând la angajaţii din Zona Liberă.
După cum ştiţi, această lucrare a fost realizată în antrepriza proprie, a fost o provocare pentru noi. Iniţial, am fost demoralizat, pentru că, atunci când am încercat să obţinem oferte, preţurile erau fantasmagorice. Ni s-a cerut peste 20 de miliarde de lei Am decis atunci să realizăm acest drum cu forţe proprii şi am contractat un credit de 8 miliarde lei şi, până la urmă, acest drum l-am realizat cu 7 miliarde de lei, am făcut chiar o economie.
Începând cu anul viitor în Zona Liberă vor fi introduse gaze naturale, sunt aici destul de mulţi mari consumatori. Deasemenea, mai avem în vedere modernizarea cheiului portuar şi drumului de acces spre cheu. Aceasta investiţie o vom face din fonduri europene. Sunt convins că, prin toate aceste lucrări de infrastructură, va creşte şi numărul de firme care activează în Zona Liberă Giurgiu. Astfel, întreaga comunitate va avea de câştigat”.
La rândul său, primarul Nicolae Barbu a scos în evidenţă transformările pozitive din ultima perioadă din Zona Liberă, punând accentul pe faptul că, în opinia sa, Zona Liberă este principalul pol de dezvoltare pentru municipiul Giurgiu: „Este o investiţie foarte necesară acelei părţi din Zona Liberă. De doi ani şi jumătate de când sunt primar, în accepţiunea mea Zona Liberă a fost zona de dezvoltare a oraşului. Pe toţi investitorii care au venit în oraş i-am îndreptat către Zona Liberă, am venit împreună să vizităm acest loc. Trebuie să investim în infrastructură, de aceea în viitorul nu foarte îndepărtat vom avea gaze în zonă, vom demara procedura de asfaltare şi a altor căi de acces şi nu în ultimul rând, trebuie să închidem această Zonă liberă şi să o transformăm în Parc de dezvoltare industrială. Este viitorul acestui oraş!”.
Marian Mina, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti l-a felicitat pe Răzvan Cuc pentru această importantă realizare, dorindu-i să aibă cât mai multe reuşite şi pe viitor: „Tot meritul îi aparţine directorului Răzvan Cuc, este regretabil faptul că a fost nevoie de 14 ani pentru a se construi un drum în Zona Liberă. Toţi ar trebui să vedem efortul domnului director şi să observăm preocuparea pe care o are pentru dezvoltarea Zonei Libere. După cum se poate constata, din ce în ce mai multe firme îşi desfăşoară activitatea în Zona Liberă, meritul este în totalitate al directorului Răzvan Cuc şi trebuie felicitat!”.
Şi viceprimarul Alexandru Vladu a arătat importanţa pe care o reprezintă Zona Liberă pentru oraşul Giurgiu şi necesitatea continuării investiţiilor aici: „Răzvan Cuc încă de când a fost numit director şi-a propus să realizeze acest drum, iată că a reuşit. Consilierii locali au avut încredere în proiectul său, deşi multă lume era neîncrezătoare la început. Este un nou început pentru Zona Liberă, timp 14 ani ani aici nu s-a făcut nici o investiţie. De acum înainte, societatea fiind pe profit, acesta trebuie să-l reinvestim pentru a realiza şi alte lucrări de infrastructură. Acesta este drumul pe care trebuie să-l urmăm: condiţii pentru atragerea de investitori, lucru care va duce implicit şi la crearea de noi locuri de muncă în Giurgiu”.
În prezent, Zona Liberă este polul economic cel mai important pentru Giurgiu: aici îşi desfăşoară activitatea 124 de firme unde sunt angajate peste 2 mii de persoane.
Post your comments