De la începutul acestui an şi până în prezent, 28 de persoane au depus cereri la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu în vederea evaluării iniţiale pentru a deveni asistenţi maternali profesionişti; evaluarea iniţială este o etapă premergătoare obţinerii atestatului de asistent maternal profesionist şi angajării pe un astfel de post.
Numărul persoanelor care au solicitat informaţii în acest sens la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu este dublu, însă nu toate persoanele care s-au interesat de angajarea pe un post de asistent maternal profesionist au depus şi cerere în vederea evaluării. După ce au aflat care sunt condiţiile necesare pentru obţinerea atestatului de asistent maternal profesionist, inclusiv cea privind spaţiul locativ de la domiciliu, unele persoane au renunţat la intenţia de deveni asistent maternal profesionist.
Printr-un proiect cu finanţare europeană, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu începând din acest an şi până la finalul anului 2023, vor fi angajaţi 125 de asistenţi maternali profesionişti (25 asistenţi maternali profesionişti pe an).
La D.G.A.S.P.C. Giurgiu au fost deja angajaţi, în primele 6 luni ale acestui an, 12 asistenţi maternali profesionişti şi urmează să mai fie angajaţi, până la sfârşitul acestui an, încă 13 asistenţi maternali profesionişti.
Procesul de recrutare va continua pe tot parcursul anului. După depunerea cererilor, este realizată evaluarea solicitanţilor, în vederea stabilirii capacităţii de a oferi îngrijirea potrivită copilulului/ copiilor pe care îi vor primi în plasament.
“Legislaţia prevede necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii pentru ca o persoană să poată obţine atestatul de asistent maternal profesionist, dar sunt şi o serie de avantaje. Un asistent maternal profesionist are salariul de încadrare (brut) cuprins între 2080 şi 2511 lei lunar, în funcţie de vechimea în muncă. La acesta se adaugă indemnizaţia de hrană, de 347 lei lunar, precum şi mai multe sporuri care se acordă lunar (spor de 15% pentru că îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă deosebite şi spor de 7,5% pentru asigurarea continuităţii în muncă). Pentru cel puțin doi copii luați în plasament , asistenții maternali mai primesc în plus şi un spor de 15%.. De asemenea, asistenţii maternali care iau în plasament copii cu dizabilităţi beneficiază de un spor de 25% pentru fiecare copil.
Fiecare copil aflat în plasament la asistent maternal profesionist beneficiază de alocaţie de plasament de 600 de lei lunar (alocaţia este de 900 lei in cazul copilului cu dizabilităţi) şi alocaţie de stat in valoare de 150 de lei lunar (300 lei în cazul copilului cu dizabilităţi) ”, a declarat Cătălin Lupu, director general adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.
Post your comments