Berbec
Putem să vorbim despre un început de săptămână provocator în plan financiar fiind nevoie de sfatul unui expert sau mai multă prudență în cazul unei asocieri sau semnarea de contracte. Ziua de 13 iunie se preconizează a fi instabilă, în ceea ce privește relația cu rudele apropiate sau dacă ai de luat decizii ce implică semnarea de acte oficiale. Nu te baza pe promisiuni întrucât există riscul de a fi implicat în afaceri nu tocmai oneste. La sfârșit de săptămână sunt favorizate activitățile ce necesită multă inspirație, creativitate și ambiție. Ai ocazia să stai la discuții cu propriul copil pe tema finanțelor, a unui eventual proiect legat de casă, renovare.
Taur
Nu vei duce lipsă de energie, ai acum capacitatea de a găsi soluții ingenioase în domenii care țin de casă, eventual renovarea acesteia dar și în privința relației de parteneriat, de mariaj și chiar în plan profesional. Reușești să îmbini foarte frumos utilul cu plăcutul și să dai un nou sens unor activități care păreau a fi supuse eșeuclui. Știi cum să fii omul potrivit la locul potrivit fiind de un real folos echipei de lucru din care faci parte, în ciuda divergențelor din ultima perioadă.
Gemeni
Încă de la începutul săptămânii ești mai tot timpul pe drumuri încercând să rezolvi anumite aspecte care țin de acte oficiale. Te agiți, dai telefoane, primești tot felul de vești, mesaje, care mai de care mai ciudate. Știi cum să faci față stresului cu brio. În a doua parte a săptămânii ai capacitatea de a acumula mai mulți bani din muncă proprie fiind posibil să faci schimburi favorabile sau să semnezi un contract de colaborare care te va avantaja, din punct de vedere financiar. Ești susținut de superiori pentru a face o schimbare importantă în plan profesional. Spre sfârșitul săptămânii ai ocazia să te întâlnești cu rude apropiate și să porți tot felul de discuții legate de bani, casă, proprietate.
Rac
Avem de-a face cu un început de săptămână în care preferi să acționezi în secret, mai ales dacă ești hotărât să te implici într-un parteneriat sau vrei să dai startul unei afaceri personale. Apelezi la prieteni încercând să găsești o cale de rezolvare legată de un eventual împrumut, un credit care se cere plătit. Fii mai atent la relația cu un superior care vine cu tot felul de reproșuri, acuzații. Spre sfârșitul săptămânii te poți confrunta cu nemulțumiri în relația de mariaj având ca subiect principal banii și cheltuielile.
Leu
Este un început de săptămână favorabil, în plan profesional, bucurându-te de susținerea venită din partea unui superior. Porți discuții intense cu un prieten aflat în străinătate despre noi posibilități de câștiguri financiare. Nu este cazul să iei acum decizii în această direcție! Spre sfârșitul săptămânii te concentrezi mai mult pe nevoile personale și pe relația de mariaj. Este timpul să treci printr-o reevaluare serioasă a relației de cuplu.
Fecioară
Este posibil să faci o deplasare în interes de serviciu și să nu îți iasă treburile chiar așa cum ți-ai propus. Fii mai conciliant și atent la ce are nevoie celălalt și nu te lăsa condus numai de ego. Ai mai mult câștig de cauză, fie că este vorba despre relația de mariaj, fie că vorbim despre relația cu un colaborator, cât timp o lași mai ușor cu ambițiile prostești. La sfârșit acestei săptămâni preferi să stai în solitudine și să te preocupi mai mult de propria sănătate.
Balanță
Putem să vorbim despre o propunere pentru a urma (noi) cursuri de perfecționare ceea ce te va avantaja și mai mult la salariu. Tot ce ai de făcut este să o lași mai ușor cu distracțiile și să te concentrezi pe obligațiile care țin de muncă, carieră. La mijlocul săptămânii există riscul să ajungi la contraziceri sau chiar certuri cu un superior. Fii mai atent la modul în care îți exprimi punctul de vedere, chiar dacă ai dreptate. La sfârșitul săptămânii alegi să te întâlnești cu prietenii, chiar dacă nu prea îți face plăcere acest lucru.
Scorpion
Este posibil să te bucuri de un cadou sau atenții financiare venite din partea partenerului de viață. Fii prudent, dacă ai de făcut investiții, îndeosebi în prima parte a săptămânii. Ziua de joi nu este tocmai favorabilă, dacă ai de făcut o călătorie departe de casă, eventual în străinătate. Fii mai prudent la drum! Spre sfârșitul săptămânii porți discuții intense și constructive cu un superior putând fi vorba despre o propunere pentru a obține un post care te va avantaja, din punct de vedere financiar.
Săgetător
Putem să vorbim despre zi oarecum neliniștită, la capitolul relație de cuplu sau de colaborare. Va trebui să fii prudent, îndeosebi pe la mijlocul acestei perioade, atunci când se pot declanșa adevărate acuzații, reproșuri, exprimate destul de dur. Ești susținut de Divinitate să faci acele schimbări care te vor avantaja, pe termen lung, cât timp nu te lași condus de orgoliu și ambiții prostești. Lasă-te condus de iubire și credință!
Capricorn
Începi săptămâna bucurându-te de o realizare venită din partea propriului copil. Muncești mult și cu supor și cu siguranță primești și roadele muncii tale susținute. La mijlocul săptămânii apar tot felul de discuții în relația de mariaj existând riscvul de a pune capăt definitiv relației. Cert este că se spun multe adevăruri care dor dar care au menirea să te trezească la realitate. La sfârșit de săptămână este posibil să primești un cadou, o atenție venită din partea unei persoane dragi.
Vărsător
Ești foarte nemulțumit, în ceea ce privește relația cu părinții, îndeosebi cu mama. Este posibil să ai tot felul de discuții în contradictoriu cu partenerul de viață datorită implicării părinților în relația ta. Nu este cazul să le dai curs vorbelor, ci este bine să adopți o atitudine mult mai detașată. La sfârșit de săptămână ai ocazia să te lămureșțti ce vrei, de fapt, în relația de cuplu. Fii mai atent în ceea ce privește o eventuală problemă de sănătate.
Pești
Ai în față un început de săpătmână favorabil, dacă ai de făcut schimbări în plan profesional. Ai șansa să obții un loc de muncă mult mai avantajos sau poți să primești o mărire de salariu. Fii mult mai prudent în cadrul relației sentimentale dar și la promisiunile care ți se fac acum întrucât există riscul să fii mințit, dezamăgit. La sfârșit de săptămână este momentul potrivit să fii mult mai atent, în privința unor eventuale probleme de sănătate. Este necesar să adopți noi strategii de acțiune în plan profesional.
Horoscop realizat de către astrologul Gabriela Cernat
Post your comments