Lovitura de graţie la nivel de judeţ Giurgiu PNL-ul nu o primeşte din partea PSD-ului ci din partea partidului lui Tariceanu, Partidul Liberal Reformat.
•Primarii de la Izvoarele, Malu, Gogoşari, Gostinari sunt deja ai PLR-ului
•Consilierii judeţeni Ovidiu Andrei, Adrian Chiran şi Constantin Buduru sunt pregătiţi pentru a intra în echipa PLR
• Cel puţin doi consilieri municipali aleşi pe lista PNL aleg PLR-ul
•Organizaţia municipală Giurgiu a PNL rămâne fără zece preşedinţi de cartier
•Marţea viitoare este anunţată vizită la Giurgiu a preşedintelui PNL Klaus Iohannis, Vasile Mustatea este pregătit pentru mazilire
La începutul săptămânii, Daniel Chitoiu, secretarul general al PLR, a avut o întâlnire cu liderii PLR Giurgiu, la care au participat atât membrii importanţi ai partidului cât şi aleşi locali care intenţionează să adere la PLR.Întâlnirea s-a desfăşurat luni, 8 septembrie, începând cu orele 18 la Restaurantul Rustic. Din informaţiile pe care le avem la aceasta au participat 6 primari, printre care primarii de la Izvoarele, Gogoşari, Gostinari şi Malu, precum şi trei consilieri judeţeni: Ovidiu Andrei, Adrian Chiran şi Constantin Buduru. Acestora li s-a adăugat şi doi consilieri municipali, apropiaţi ai preşedintelui PLR Giurgiu, Petcu Toma.
Deasemenea, mai au participat şi zece dintre cei 12 preşedinţi de cartier ai Organizaţiei municipale PNL.
Pentru că răscoală liberalilor împotriva lui Vasile Mustatea să nu fie şi mai amplă, acesta a programat în aceiaşi perioadă o întâlnire în judeţ cu mai mulţi consilieri judeţeni, au venit doar patru. Prin rugăminţi şi promisiuni solemne, preşedintele PNL a încercat să-i determine pe aceştia să semneze declaraţia de aderare politică, de fapt o nouă adeziune pentru PNL.Aceştia au refuzat, iar, pentru o mai mare credibilitate acesta le-a propus celor prezenţi să vină ieri, 9 septembrie, la o întâlnire a tuturor consilierilor judeţeni PNL, că o dovadă că nu sunt singurii care rămân la PNL.
Întâlnirea programată ieri, la ora 11, de către Vasile Mustatea a fost un eşec, doar cinci dintre consilieri mai fiind alături de preşedintele Consiliului judeţean.
Tot în disperare de cauză, Vasile Mustatea a convocat tot ieri, la ora 13; 30 o întâlnire a tuturor preşedinţilor organizaţiilor de cartier de la nivel de municipiu, în aceiaşi idee de a semna o nouă adeziune la PNL.Şi de data aceasta s-a mai dovedit încă odată, dacă mai era nevoie, că Vasile Mustatea nu mai este ascultat de nimeni din PNL, fiind doar un preşedinte de care Bucurestiul de abia aşteaptă să scape. Din cei 12 preşedinţi de organizaţii de cartier, la nivel de municipiu, au venit doar 2 şi aceştia legaţi prin slujba pe care o au de preşedintele Consiliului judeţean.
Presa locală scrie de mult timp despre acţiunile ilogice, lipsite de orice orizont politic, pe care le desfăşoară Vasile Mustatea.În doar un an de zile, Vasile Mustatea a reuşit să distrugă cea mai importantă organizatie PNL din ţară. Marţea viitoare vom afla care este reacţia Iohannis la toate aceste lucruri!
Post your comments