Pe lângă argumentul unei taxări echitabile pentru toate firmele, am reamintit și faptul că țările UE au nevoie de fonduri suplimentare acum, când cetățenii se confruntă cu criza energetică și creșterea prețurilor.
Am vorbit despre acest subiect în cadrul conferinței interparlamentare ”Viitorul taxării în UE: provocările care ne așteaptă și schimbările de care este nevoie”, organizată la Bruxelles de Parlamentul European și Comisia Europeană.
În decembrie 2022, Consiliul UE a aprobat o directivă referitoare la impozitarea cu 15% a profiturilor multinaționalelor. Schimbările au fost discutate inițial la nivelul Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și G20 și includ și realocarea drepturilor de impozitare.
Între timp, Comisia Europeană a elaborat un proiect de directivă privind impozitarea veniturilor (BEFIT). Noile norme vor fi obligatorii pentru grupurile care își desfășoară activitatea în UE și au venituri anuale totale de cel puțin 750 milioane de euro.
Sigur, ne dorim să existe o soluție comună la nivel mondial, pentru că firmele de care vorbim se numără printre beneficiarele globalizării. Este important angajamentul UE de a finaliza aceste schimbări necesare, chiar și în cazul în care negocierile se prelungesc la nivel mondial.
Chiar dacă fiecare țară are propria sa legislație în materie de taxare, corectitudinea și simplificarea legislației sunt elemente necesare pentru toate statele UE. Marile companii trebuie să plătească toate taxele datorate și în toate țările unde fac profit. Trebuie să împiedicăm atât ocolirea legală a normelor, cât și evaziunea fiscală. Competiția trebuie să fie corectă, ținând cont că există atâtea companii care își plătesc toate taxele, inclusiv din rândul IMM-urilor care sunt sufletul economiilor europene.
Am luat cuvântul la dezbaterea pe tema taxelor pentru corporații alături de Kristalina Georgieva, directorul general al FMI, Isabel Benjumea, membră în Comisia economică a Parlamentului European, Fabrizia Lapecorella, secretar general adjunct al OCDE, Karel Lanno, directorul Centrului pentru Studii de Politică Europeană și Georg Geberth, vicepreședintele Grupului European pentru Politici de Taxe.
Gabriela Horga, deputat PNL de Giurgiu: Marile firme, în special cele digitale, precum Google sau Facebook, trebuie să plătească taxe în țările unde obțin profit, chiar dacă nu sunt prezente fizic!
Publicat
: octombrie 29, 2023
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
-
-
-
Contract de finanțare de 163 milioane euro, semnat astăzi la Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
Contract de finanțare de 163 milioane euro, semnat astăzi la Giurgiu
Posted in: Actualitate, Administratie Comments: 0 -
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
-
-
IPJ Giurgiu: BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU SĂVÂRȘIREA A DOUĂ INFRACȚIUNI
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0 -
Autoritățile locale din comuna Clejani continuă lupta cu apele
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Comments: 0
-
-
-
25 de milioane de puieți vor fi plantați de Romsilva în campaniile de împăduriri din 2026
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: împăduriri, RomsilvaRegia Națională a Pădurilor – Romsilva va planta aproximativ 25 de milioane de puieți forestieri în cadrul celor două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, derulate în acest an. Programul de regenerare a pădurilor proprietatea publică a statului, administrate de Romsilva, prevede regenerarea a 9.500 de hectare de fond forestier pe parcursul anului. […]
Read More-
Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Premierul Bolojan ne arată, în fiecare zi, că are ciudă pe poporul român şi că îi face plăcere să taie cu barda din veniturile celor vulnerabili, ale celor care muncesc, ale celor care o duc din ce în ce mai greu!
Posted in: Actualitate, Administratie, Politica Tags: deputat Marian Mina, Ilie Bolojan, PSD Giurgiu -
-








Post your comments