Ministrul educației liberal, Sorin Cimpeanu, a pus în dezbatere publică pentru mai mult de o lună proiectele Legilor Educației. Acestea sunt rezultatul consultării ample și contribuției a peste 10.000 de specialiști, și propun o reformă radicală a sistemului de învățământ din România.
Cred că este absolut necesar să redăm demnitatea funcției cadrelor didactice și să creăm cadrul financiar, pentru a putea recruta absolvenți de studii superioare de top să rămână în învățământ, iar cu aceste obiective îndeplinite vom putea să ne dezvoltăm ca societate.
Legile includ 𝐜𝐫𝐞𝐬𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 î𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟔.𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐛𝐫𝐮𝐭 𝐥𝐚 𝟗.𝟑𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐛𝐫𝐮𝐭.
Deși creșterea salariilor pentru cele peste 350.000 de cadre didactice din învățământ va fi un efort bugetar mare voi susține total această decizie pentru că este unica soluție pentru asigurarea competitivității României pe termen lung prin pregătirea serioasă a viitorilor absolvenți de către cadre didactice competente și plătite decent.
Gabriela Horga – Deputat PNL de Giurgiu: Cea mai importantă decizie politică din această toamnă o reprezintă Legile educației!
Publicat
: august 2, 2022
Related Articles
-
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Un nou proiect legislativ la care am fost inițiator a fost adoptat astăzi, în ședința de plen a Camerei Deputaților
-
Andrei Alexandru, deputat PNL de Giurgiu: Așteptată cu interes de întreaga societate, reforma structurilor MAI a fost anunțată astăzi de ministrul de resort, Cătălin Predoiu

Citește și …
Ancheta după incendiul din Grădinari: Subprefectul Ciprian Alexandru cere măsuri ferme, iar ISU indică o acțiune intenționată
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: Ciprian Alexandru, subprefectul județului GiurgiuSubprefectul județului Giurgiu, Ciprian Alexandru, a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții instituțiilor responsabile în urma incendiului izbucnit la un depozit de deșeuri din plastic din localitatea Grădinari. În urma discuțiilor purtate cu Garda de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), au fost analizate primele concluzii ale […]
Read More









Post your comments