Fundația Stânga Democratică (FSD) a fost lansată la sfârşitul săptămânii în prezența președintelui PSD, Victor Ponta, a președintelui Fundației Europene de Studii Progresiste (FEPS), Massimo D’Alema, președintelui executiv al social-democraților, Liviu Dragnea, și a peste 150 de invitați din mediul academic, societate civilă și lumea politică.
Misiunea FSD constă în întărirea mesajului de stânga din România, unirea vocilor din Romania care își revendică apartenența la valorile de stânga, contestarea hegemoniei intelectuale a dreptei. Echilibrul social este unul dintre principiile fundamentale care stă la baza funcționării FSD.
„Fundația Stânga Democratică reprezintă o platformă de exprimare a intelectualilor de stânga din România”, a subliniat în deschiderea evenimentului europarlamentarul Victor Negrescu, inițiator al proiectului.
Potrivit acestuia, FSD își propune în principal să promoveze valorile și principiile stângii și să creeze un cadru favorabil dezbaterilor ideologice și programatice reale, care să vizeze totodată și politicile publice, în particular cele sociale.
Despre valorile stângii europene a vorbit Massimo D’Alema, fost ministru de externe italian. „Comisia Europeană trebuie să fie una politică, care să promoveze valori cu adevărat europene și nu ale unui singur partid”, a afirmat el.
Premierul Victor Ponta a susținut că în România există mult mai mulți oameni de stânga decât se credea inițial. „Îl felicit pe Victor Negrescu și pe toți colegii care au avut această inițiativă, pentru că este o mare necesitate de a asigura un cadru în care să aibă loc astfel de dezbateri, în care să se vorbească despre valori, proiecte concrete de stânga. În Europa este nevoie de proiecte de stânga”, a subliniat președintele PSD.
La aceasta lansare a participat şi o delegaţie din partea judeţului Giurgiu, condusă de către George Pălălău, preşedinte-coordonator județean PES activists.
De altfel, Giurgiu este unul dintre judeţele în care acest concept a fost implementat cu succes şi are numeroşi adepţi.
Claudiu Cimpoeru, Cristina Rotaru
Post your comments