Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a transmis un mesaj ferm cu privire la poziția partidului în negocierile privind bugetul și reformele economice necesare pentru redresarea României: USR nu propune creșteri de taxe, ci se opune.
USR consideră că este momentul să nu mai acceptăm ca un stat ineficient „să sugă” resurse și energie de la oamenii care muncesc. Putem discuta despre taxe doar după ce va fi agreată lista de cheltuieli care se taie.
„ Trebuie să fie clar pentru toată lumea că USR are linii clare în aceste negocieri, de la care nu ne abatem. Nu vom permite ca aceste negocieri să se transforme într-un banc de Radio Erevan. USR se opune creșterilor de taxe, USR nu propune creșteri de taxe. Deși avem o realitate matematică și este nevoie să acoperim o gaură bugetară serioasă, această acoperire trebuie să respecte principiul dreptății. Românii se așteaptă să facem dreptate, nu să îi taxăm mai mult pentru a susține un stat ineficient”, a declarat Dominic Fritz.
Președintele interimar al USR a anunțat că USR propune un set clar de măsuri de echilibrare bugetară fără a pune presiune suplimentară pe cetățeni sau pe mediul privat:
• Eliminarea sporurilor și bonusurilor indecente din sistemul public;
• Comasarea instituțiilor redundante, cum ar fi cele 7 structuri subordonate Ministerului Agriculturii în fiecare județ;
• Reducerea personalului administrativ acolo unde nu se justifică;
• Eliminarea scutirii de TVA a jocurilor de noroc;
• Listarea pe bursă a unor pachete de acțiuni de la companiie de stat, precum Hidroelectrica, păstrând statul actionar majoritar, pentru a genera venituri ce pot fi redirecționate către investiții strategice.
Dominic Fritz a subliniat că o revizuire a listei de investiții este esențială: „ Există investiții absolut necesare – în infrastructură, școli și spitale, dar și investiții care nu sunt urgente și care pot fi eșalonate. O prioritizare corectă ne va permite să acoperim o parte din deficit chiar în acest an”.
În final, președintele interimar al USR a condamnat scurgerile de informații false în spațiul public și a precizat că discuțiile despre eventuale taxe pot avea loc doar după ce s-a agreat lista de reduceri de cheltuieli.
„ Este un moment în care să declanșăm potențialul mediului privat. Măsurile pe care le luăm nu trebuie să omoare economia, ci, prin debirocratizare, să-i dăm un nou imbold. USR nu crede că este momentul ca mediul privat să salveze de la faliment statul prea umflat”, a conchis Dominic Fritz.
Dominic Fritz: USR NU propune, ci se opune la creșteri de taxe! Nu vom permite ca negocierile pentru buget să devină un banc de Radio Erevan
Publicat
: iunie 4, 2025

Citește și …
Duminică, 8 iunie, Ionel Paşol, primarul comunei Schitu, invită pe toţi giurgiuvenii la ” Ziua Comunei Schitu”
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: 8 iunie, primar ionel pasol, Ziua comunei SchituPrimarul Ionel Paşol şi Consiliul Local Schitu invită, duminică, 8 iunie, pe toţi locuitorii comunei să participe la ediţia a II-a a Zilei Comunei Schitu. Sărbătoarea va începe la ora 14:00 şi se va desfăşura în cochetul parc din satul Vlaşin. Pe scenă vor urca artişti îndrăgiţi: Alin Gabriel Matei, Mariana şi Mihai Cimpoiaşu, Adrian […]
Read More-
Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni: Prin programul ADI „ Management Eficient pentru un Județ Curat”, am reușit să amplasăm în fiecare sat din comuna noastră containere speciale pentru confecții uzate
Posted in: Actualitate, Administratie Tags: comuna Adunaţii Copăceni, Daniel Cezar Rusu, deseuri textile -
Elevii clasei a V-a B, Școala Gimnazială Nr.7, Giurgiu, se întorc din nou încărcați de premii de la Festivalul Național de Teatru în Limba Engleză ”Come with Us to Dramaland”, Cluj-Napoca, 2025
Posted in: Actualitate, Social Tags: Cluj-Napoca, Come with Us to Dramaland, Școala Gimnazială Nr.7 Giurgiu -
Post your comments