Direcţia de Evidenţă a Persoanelor are din nou program prelungit pentru eliberarea actelor de identitate

evi pop

Municipalitatea le reaminteşte giurgiuvenilor care au actul de identitate expirat, dar care vor să se prezinte la vot în data de 16 noiembrie, că săptămâna aceasta programul de lucru al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor se va prelungi.
Astfel, până vineri, 14 noiembrie, programul de preluare a documentelor în vederea eliberării actului de identitate va fi între orele 8.00 – 16.00, faţă de 8.00 – 13.30, cât este de obicei. Sâmbătă, 15 noiembrie, angajaţii DEP vor prelua documente între orele 8.00 – 16.00, iar duminică, 16 noiembrie, instituţia va fi deschisă între orele 8.00 şi 21.00.
Documentele cu care persoanele în cauză trebuie să se prezinte sunt următoarele:
– certificat de naştere, original şi copie;
– certificat de căsătorie, dacă este cazul, original si copie;
– hotărâre de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie;
– certificat de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;
– documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original şi copie. Cei care nu deţin o locuinţă proprietate personală trebuie să fie însoţiţi de proprietarul imobilului unde locuiesc pentru a face dovada de primire în spaţiu.
Taxa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate este de 7 lei, iar cea pentru timbrul fiscal, 5 lei.
Pentru cei care nu au toate documentele solicitate se vor elibera cărţi de identitate provizorii. Aceştia se vor prezenta cu certificatul de naştere şi trei fotografii de tip buletin şi vor plăti 1 leu pentru cartea de identitate provizorie şi 5 lei pentru taxa extrajudiciară de timbru.

Cristina Rotaru, Claudiu Cimpoeru


Publicat  :  noiembrie 12, 2014

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare