Există cetățeni care și-au trăit liniștit și hedonist viața până la treizeci de ani fără să aibă vreo tangență cu sistemul judiciar. Când prima întâlnire cu brațul lung al legii ți se întâmplă la maturitate și mai ai și calitatea de cercetat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, impactul psihologic este năucitor. Cunosc persoane care au dezvoltat o depresie în intervalul dintre primirea invitației la Parchet și până la prima audiere. După ce au văzut că balaurul din Ministerul Public nu are chiar atât de multe capete, s-au mai liniștit. Dacă au mai avut parte și de un avocat priceput, au putut chiar să își vadă liniștiți de viață. Despre un asemenea caz voi povesti în continuare.
Am fost recomandat doamnei G de un amic. Tânără mămică, viitoarea mea clientă primise în preajma Sărbătorilor de iarnă o invitație la Parchet, fiind prezumată că ar fi săvârșit infracțiunea de dare de mită. Mă sună, exterm de panicată:
– Bună ziua, domnule avocat, sunt G, v-a sunat H în legătură cu cazul meu.
– Sărut mâna, așteptam telefonul dumneavoastră.
E confuză, vocea îi tremură, realizez imediat că e foarte posibil să nu fi luat în viața ei nicio amendă de parcare. Trebuie să o liniștesc puțin ca să îmi pot crea o părere relativ obiectivă despre speță.
– Domnule avocat, vă rog să mă ajutați, sunteți ultima mea speranță, nu mai pot să dorm, mi-a crescut tensiunea…
– Liniștiți-vă, doamnă, o invitație la Parchet poate să nu însemne nimic. Nu sunt nici procurorii chiar atat de răi cum vedeți prin filme.
– Dar, știți, eu nu am greșit niciodată cu nimic, nu am făcut rău nimănui…
– Cu atât mai mult trebuie să vă liniștiți. Haideți să ne vedem la cabinet și să identificăm de unde ar fi putut să apară minunea asta de citație, bine?
E de acord, parcă s-a mai calmat un pic. Ne vedem a doua zi, studiem problema, e un cetățean model care își plătește în prima lună a anului impozitul pe casă. Singurul punct vulnerabil pe care îl găsim sunt niste discuții pe forumuri de femei gravide și proaspete mămici din perioada în care era însărcinată. Doamnele se întrebau cât de bun e ginecologul X, cât de curat e spitalul Y și cât merge „darul” pentru doctor.
Îi explic liniștitor că dacă astea sunt toate datele problemei în niciun caz nu putem vorbi de dare de mită. Încheiem consultația, pleacă mai optimistă dar încă foarte îngrijorată. Mă sună aproape zilnic în intervalul dintre consultație și audiere. S-a documentat, a luat legătura cu alte mame care au născut în același spital în aceeași perioadă, toate au primit citații. Eu încep să bănuiesc faptul că procurorul nu pescuiește la undiță, ci a aruncat năvodul ca să prindă un pește mai mare, nu pe fetele care au scris pe forum.
Sosește ziua audierii. E un frig demn de Laponia, clienta mea tremură, dar sunt sigur că nu de frig. O încurajez, încerc să destind atmosfera, zâmbește din când în când dar revine aproape instantaneu la starea de îngrijorare. Intrăm în biroul procurului relativ repede, de data asta nu ne-au întins nervii lăsându-ne 2-3 ore să așteptăm pe hol. Surprinzător, nu suntem singuri: medicul ginecolog care mi-a asistat clienta la naștere este acolo, împreună cu un confrate (de-al meu) care îl reprezintă.
Domnul procuror este de fapt o doamnă procuror, paradoxal, însărcinată în luna a 7-a după vorbă, după port. Încep să miros din ce în ce mai tare ce se întâmplă, e clar că îl vor pe doctor „behind bars”, nu pe clienta mea. Doamna procuror încearcă să joace tare, dar nu prea îi iese: e însărcinată, probabil mai obosită ca niciodată și un pic confuză în ce privește prevederile Codului Penal:
– Bună ziua doamnă, domnule avocat, vă mulțumesc că ați venit.
– N-aș fi ratat ocazia pentru nimic în lume, stimată doamnă, replic eu. Aș dori să știu de ce suntem acuzați și să studiem dosarul cauzei, în limita posibilităților.
– De la care fișet vreți să începeți, domnule avocat? Dosarul e pe 6 metri pătrați în spatele meu, îmi spune procurorul zâmbind superior.
– Să știți că dacă ați redeschis dosarul Revoluției, clienta mea avea vreo 12 ani pe atunci, deci nu știu de ce ne aflăm aici.
– Domnul doctor, aici prezent, a recunoscut faptul că a luat mită de la paciente.
– Adică le-a spus că dacă nu îl plătesc nu le asistă la naștere…
– Nu, domnule avocat, primea banii după.
– Doamna procuror, iubesc dezbaterile juridice, dar nu acesta este scopul vizitei noastre. Domnul doctor poate afirma ce poftește, inclusiv că știe cine l-a asasinat pe Kennedy. De ce suntem eu și clienta mea aici?
Triumfal, procurorul scoate o agendă verde și o deschide la pagina la care era trecut numele clientei mele, numărul de telefon și imediat dedesubt scria „700 R”.
– Aveți aici numele clientei, numărul de telefon și suma care i-a fost dată ca mită doctorului.
– Nu, doamna procuror, am o agendă în care nu știu cine a scris, cu numele clientei mele, cu numărul ei de telefon, cu numărul 700 și cu litera R. Vreți să ne uităm în DEX și să vedem câte cuvinte încep cu această literă? Rică nu știa să zică „râu, rățușcă, rămurică”. De ce suntem aici, totuși?
Confratele care îl reprezenta pe doctor simte nevoia de a interveni:
– Știi, maestre, clientul meu a recunoscut că a luat de la persoanele înscrise în agendă sumele respective, dorim să ne înscriem în procedura rapidă care scade limitele pedepsei.
– Este minunat, stimate coleg, mă bucur pentru voi, dar putea să îl înscrie în agendă și pe Papa de la Roma. E doar o agendă în care cineva a scris ceva. Doamna procuror, sunt insistent, dar de ce ne-ați chemat astăzi, aici?
Doamna procuror își schimbă un pic culoarea și simte că îi scapă prin ochiurile năvodului.
– Clienta trebuie să dea o declarație în care să spună dacă a dat sau nu mită.
– Perfect! Și trebuia sa pierdem o oră ca să ne indicați scopul vizitei.
– Procedura, domnule avocat, procedura. Vă pun la dispoziție un birou unde clienta își poate redacta declarația.
Biroul era de fapt o masă cu 2 scaune pe hol, lângă casa scărilor, într-un frig care îți leza toți atomii din corp. Trec la terapia-șoc față de clientă:
– Stimată doamnă, cum s-a comportat doctorul cu dumneavoastră?
– Excelent, a fost foarte atent, și-a făcut meseria peste așteptări.
– V-a spus vreodată doctorul că dacă nu îi dați o sumă de bani nu vă asistă la naștere sau i-ați promis dumneavoastră că dacă își face meseria îi veți da o sumă de bani sau altceva?
– Nu.
– Păi atunci nu e dare de mită. Haideți să scriem asta și am terminat.
– Domnule avocat, știți, eu nu pot să mint.
– Păi nu mințiți absolut deloc. Sunteți acuzată de dare mită, care se întâmplă în anumite condiții, care nu se regăsesc în starea de fapt.
– Dar i-am dat un cadou doctorului.
– Da, doamnă, i-oți fi dat, dar actul medical n-a fost condiționat de primirea cadoului, plus că nu ați discutat în prealabil, nu v-a promis marea cu sarea în schimbul cadoului.
– Totuși, eu nu pot minți, religia nu îmi permite.
– Nu mințiți doamnă, priviți lucrurile prea în ansamblu acum, noi pentru dare de mită am fost aduși aici, nu pentru altceva.
– Nu, nu pot.
Mă ia durerea de cap. Trebuia să îmi conving atât clienta cât și procurorul. Îmi vine gândul bun.
– Stimată doamnă, cadoul despre care vorbim, când a ajuns la doctor?
– După ce am născut.
– Și i l-ați dat dumneavoastră, așa, lăuză și tăiată pe burtă de la cezariană, ați fugit după doctor pe hol?
– Nu, cineva din familie s-a ocupat de asta.
– Deci dumneavoastră nu i-ați dat nimic doctorului.
– Nu, dar…
– Deci nu i-ați dat. L-ați văzut pe acest membru al familiei înmânându-i efectiv cadoul?
– Nu.
– Sunteți sigură că a ajuns la el?
– Păi, logic, da.
– Lăsați logica, ați văzut sau nu.
– Nu am văzut, știu doar ce mi-a spus ruda respectivă.
– Deci nu ați dat și nu ați văzut nimic. Haideți să scriem asta și să plecăm de-aici.
Se luminează la față și începe să scrie. Revenim în biroul procurorului, între timp medicul și confratele au dispărut:
– Declarația noastră, doamna procuror.
O citește, se schimbă un pic la culoare.
– Păi poate a dat vreun membru al familiei…
– Păi poate îi și citați legal pe membrii familiei dacă vreți să le auziți părerea.
– Mda, vom vedea. Sunteți liberi.
– Nu m-am îndoit niciodată de asta, doamna procuror. O zi bună și Sărbători fericite!
Iese clienta, iar eu nu mă pot abține și mă întorc diabolic de la ușă:
– Doamna procuror…
– Da?
– Sunt sigur că veți naște într-un spital de stat, fără „pile”, și că ginecologul va primi de la dumneavoastră și familie doar mulțumiri și strângeri de mână. Naștere ușoară!
Am plecat val-vârtej. Clienta nu a mai fost chemată niciodată la audieri, acuzațiile au fost retrase. Sper că doamna procuror a avut o naștere fără probleme și fără daruri, așa cum e normal într-o societate sănătoasă.
Avocat Gabriel Dumitru pentru http://www.avocatura.com/
Post your comments