Nu îmi este încă foarte clar la această oră dacă fluctuațiile actului de justiție în România seamănă vreun pic cu Banda lui Mobius sau nu. Oricum, pentru a înțelege modul în care funcționează sistemul judiciar și mai important, cum ar putea fi îmbunătățit, plecăm de la niște declarații care sunt atât de prezente în viața noastră încât, după vreo 10 de brain wash ți se par mai adevărate decât teorema lui Pitagora.
Cea mai puternică dintre ele mi se pare cea referitoare la gradul eeeeeenorm de încărcare a judecătorilor, grefierilor, procurorilor, poliției judiciare ș.a.m.d. Nu forțez nota, știu că nu au existat suplimentări uriașe de personal în ultimii ani, poate pe ici, pe colo s-a mai și redus. Sunt plătiți mai prost decât merită sau decât consideră ei că merită. Plec însă de la următorul raționament, care mi se pare mega logic: cu cât organele judiciare sunt mai încărcate, cu atât se prelungește în timp intervalul în care o cauză e deslușită. Cu cât perioada de deslușire tinde spre data stelară 2241, cu atât dispare apetitul justițiabilului de a mai apela la organe pentru a își rezolva problema. Viața e scurtă, supraviețuitorul pune în balanță enorm marfa numită timp. Dacă justițiabilul se face Zorro sau se face că plouă și doar mai adună o frustrare, înseamnă că scade numărul de petiții. Dacă scade numărul de petiții, înseamnă că sistemul respiră și poate funcționa. Și nu mai poate invoca numărul prea mare de cereri. Dar aste e doar o teorie…
Decalogul temerilor românului în fața „aparatului de făcut dreptate”
1. Actul de justiție durează prea mult
a. Deși un ciclu procesual ar trebui să se încheie în 2 ani, pot trece 9 luni doar de la data depunerii cererii și până la primul termen;
b. După încheierea unei etape procesuale (să zicem fond) pot trece alte nouă luni până când dosarul ajunge la instanța de apel / recurs, care de multe ori e 2 etaje mai jos, mai ales în provincie;
c. După rămânerea definitivă a sentinței, redactarea durează întotdeauna mai mult de 30 de zile, poate ajunge și la 6 luni. Nu mai vorbim cât poate dura executarea.
2. Justiția costă prea mult
a. Nu mă pronunț asupra cuantumului taxelor de timbru, dar sunt prezente ca azotul în atmosferă;
b. Românul nu e un Homo Juridicus, „taxa pe dreptate” i se pare redundantă din moment ce plătește impozit, și cumva are dreptate;
c. Deși există instituția ajutorului public judiciar, procentul celor care consideră că sunt îndreptățiți să îl solicite e cu mult mai mare decât procentul celor despre care prevederea legală face vorbire; mai mult, diferența dintre a solicita și a obține e destul de mare;
d. Cheltuielile de judecată nu se rezumă niciodată la taxa de timbru, acesteia i se adaugă onorarii pentru avocați și experți, cheltuieli cu transport, diurnă și cazare etc.
3. Funcționarul sistemului judiciar te privește de sus, iritat parcă de faptul că l-ai deranjat
a. La registratură și arhivă ți se răspunde impersonal și monosilabic;
b. Ești prezumat că știi cel puțin codurile de procedură și regulamentul de funcționare a instanțelor, deși tu ești doar un simplu cetățean care vrea să i se facă dreptate;
c. Jandarmii de la poartă te scotocesc mai ceva ca la ieșirea de pe Heathrow și se uită la tine „ca știuca la oblete”.
4. În penal, oricât de grav ar fi cazul pe care îl prezinți organelor de cercetare / urmărire, citești o apatie soră cu indiferența în atitudinea organelor
a. Depui o cerere, ți se sugerează mai mult sau mai puțin voalat că mare lucru nu se va întâmpla în urma ei;
b. Ți se explică în detaliu cât de dificil e să probezi tot ce afirmi și că, practic, tu va trebui să faci asta și să îi convingi pe ei, pe polițiști, că e așa; după care pe procuror și pe judecător;
c. Deși tu ești cel ce depune plângerea, ești „puricat” de multe ori ca și cum tu ai fi fost indicat ca făptuitor.
5. Instanța nu are aproape niciodată timp
a. Dacă ai avocat e bine, te înțelegi cu instanța, sau mai bine zis se înțelege el cu instanța. Modul în care instanța comunică de multe ori cu justițiabilul, cu omul normal, seamănă cu teoremele din matematicile superioare expuse unuui copil de clasa a IV-a;
b. Orice ai zice, aproape mereu ți se servește ideea că trebuie să rezumi, gradul de încărcare e mare, hai, depune în scris dacă ai mult de spus;
c. De multe ori ai impresia că nimeni nu te ascultă, instanța doar te aude între 2 treburi mult mai importante.
6. Nu ai fost crescut în spiritul de a apela la autorități pentru a îți rezolva problemele
a. Consideri că dacă ai urma strict calea procedurală ai pierde mult prea mult timp pentru rezolvarea problemei tale;
b. Ai văzut peste tot în jur cum lumea se descurcă, cum se pot sări etapele procedurale, cum se pot rezolva problemele „pe sub masă”, mult mai rapid decât în mod oficial;
c. Ești atras de ideea de la punctul b.; viața e prea scurtă pentru a o irosi în proceduri.
7. Ești convins că mijloacele mai primitive sunt mai eficiente
a. Dacă îl sperii un pic, sigur plătește, chit că dacă îl ameninți și e infracțiune;
b. O înjurătură și un ridicat de guler pot fi mai convingătoare decât o sentință definitivă;
c. Îl poți suna pe X, care îl poate suna pe Y, care îi poate spune lui Z să își vadă de treabă sau să își achite datoria.
8. Apelând la justiție, ești marginalizat de ceilalți
a. Eventualii parteneri de afaceri încetează relațiile cu tine, i-ai dat în judecată, nu vor un partener cu colți, indiferent dacă aveai sau nu dreptate;
b. Cunoștințele, rudele și prietenii te vor cataloga drept „procesoman” dacă îi aduci în fața instanței pentru, exempli gratia, o datorie neonorată;
c. Dacă locuiești la ultimul etaj din bloc, repari singur acoperișul și încerci să îți recuperezi banii printr-o acțiune în regres, nimeni nu îți va mai da binețe pe scară.
9. Dacă îți permiți un avocat, nu ai încredere în el și te întrebi de ce l-ai mai angajat
a. Ți se pare că nu îți spune adevărul, exagerează șansele pe care le ai, lungește artificial procesul pentru a te taxa mai mult;
b. Te amână, nu îți răspunde la telefon, dacă îți răspunde vorbește pe fugă cu tine;
c. Deși ți-a promis că veți câștiga, în cazul unui eșec invocă toate motivele din lume pentru a se disculpa.
10. Nici în tine nu ai încredere, dar parcă mai puțină încredere ai în Sistem
a. Pe tine te cunoști sau cel puțin impresia asta e mai puternică decât cea conform căreia ai cunoaște Sistemul;
b. Nu poți fi propriul dușman; Sistemul se poate întoarce împotriva ta;
c. Nu te interesează neapărat dacă ai dreptate; important e să câștigi.
A fi sau a nu fi încrezător în Justiția Românească? Aceasta-i întrebarea…
Avocat: Gabriel Dumitru pentru http://www.avocatura.com
Post your comments