Cu ocazia zilei de 1 Iunie, 130 copii aflați în plasament în cadrul caselor de tip familial, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au primit daruri constând în dulciuri, fructe, cereale și produse lactate din partea asociației SNK și Romstal Grup.
Astfel, la sfârșitul saptămânii trecute, mai mulți voluntari ai Asociației SNK și Romstal Grup au fost prezenți în mijlocul copiilor, la Școala Specială sau în casele de tip familial, pentru a le duce daruri cu ocazia zilei de 1 Iunie.
“Asociația SNK este implicată în mai multe proiecte sociale pentru persoanele aflate în situații de vulnerabilitate. De această dată, pentru că se apropie Ziua Copilului, am dorit împreună cu Romstal Grup să venim în sprijinul copiilor care frecventează Școala Specială și copiilor aflați în plasament în casele de tip familial din Giurgiu. Mulți oameni cu suflet mare s-au bucurat să se implice, fie că au donat, fie că au participat la organizarea acestei campanii. Am dorit să aducem zâmbetul pe buze copiilor iar prin acțiunile noastre dorim să contribuim la integrarea, acceptarea și adaptarea lor în societate”, a declarat Carmen Rîureanu, voluntar al Asociației SNK.
Directorul general al D.G.A.S.P.C. Giurgiu, Cătălin Lupu, adresează mulțumiri tuturor persoanelor implicate în susținerea acestei acțiuni umanitare.
Post your comments