” Vorbă dulce, gând viclean, caracter de giurgiuvean „, este fraza prin care Gigi Ştefan, preşedintele PNL Giurgiu, a confirmat ceea ce presa ştia foarte bine: la alegerile de duminică 11 decembrie, liberalii au fost trădaţi chiar din interior.
Doar în două localităţi, unde sunt primari liberali, (Bolintin Deal şi Herăşti), partidul a reuşit să câştige alegerile. Neînţelegerile din interiorul organizaţiei şi abordarea greşită a comunicării de la nivel naţional, au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de către liberali:
” Am pierdut foarte multe voturi datorită mesajelor proaste care erau impuse de la centru. Am umblat o săptămână cu pliante cu Ciolos, de parcă el candida la Giurgiu.
Sunt foarte mulţi dintre membri noştri care nu s-au implicat în această campanie. Sunt consilieri locali, care au coordonat OSV-urile şi au scos rezultate mult sub aşteptări. În comuna Cosoba, unde avem primar şi viceprimar, am scos un scor foarte prost. Postul de deputat l-am pierdut datorită trădărilor din interior. Vom analiza fiecare situaţie în parte, apoi vom lua măsuri” a declarat Gigi Ştefan, preşedintele PNL Giurgiu.
Cum este caracterul unor liberali giurgiuveni
Publicat
: decembrie 15, 2016

Citește și …
Scandalul animalelor provenind dintr-o fermă din Daia, lămurit de autoritățile din Ruse
Posted in: Actualitate, Administratie, Dezvaluiri Tags: daia, guvernator Orlin Penkov, Ruse, transport ilegal de animale, vama GiurgiuScandalul transportului ilegal de animale descoperit de către autoritățile vamale din Bulgaria, dezvăluit în premieră de publicația noastră, a fost lămurit cu promptitudine de către autorități… cele din Ruse, să ne înțelegem. Autoritățile noastre, locale și naționale, își pasează problema de la unii la alții și așteaptă să formeze o comisie. „ Guvernatorul regional al […]
Read More








Post your comments