Cine sunt candidaţii la primărie în anul 2016, cine se va afla pe lista de consilieri PSD!

trey

A mai rămas doar 1 an până va începe campania electorală pentru alegerile locale din anul 2016.
În privinţa candidaţilor pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu, lucrurile sunt clare în prezent: Nicolae Barbu, Nicolae Florian şi Alexandru Vladu sunt cei trei lideri politici ce pornesc cu şanse egale pentru a câştiga primăria Giurgiu. Rămâne de văzut doar din partea cărui partid va candida fiecare, deoarece negocierile nu sunt încheiate pentru niciunul dintre candidaţi.

Cel mai bine organizat până în prezent pare primarul în funcţie. Fiind aproape sigur că o să fie candidatul nominalizat de către PSD, acesta a început deja să întocmească lista de consilieri locali.
Pe această listă se mai regăsesc doar 4 consilieri dintre cei ce reprezintă PSD-ul în acest moment în consiliu local. Capăt de lista vor fi cei doi consilieri ce şi-au câştigat locul candidând pe lista USL, este vorba despre Gigi Oprisan şi Ionuţ Cioaca.

Cel mai mult vor avea de pierdut grupul celor 7 consilieri PPDD ce au trecut în toamna anului trecut la PSD. Doar 2 dintre aceşti se mai afla pe lista consilierilor eligibili.
Aceştia vor fi înlocuiţi cu apropiaţi ai primarului Nicolae Barbu. Pe listă scurtă se afla Petronela Sandulescu, preşedintele Organizaţiei Municipale de Femei, Liviu Ovidiu Ionescu, fost preşedinte Rotary Club şi Nelu Dragomir, angajat la primăria Giurgiu.

2 locuri sunt rezervate pentru partenerii de alianţă de la UNPR şi PC. Mai rămân astfel 2 locuri libere, considerate a fi eligibile. PLR-ul şi-a stabilit deja un target de 3- 4 posturi de consilieri locali, iar PNL-ul spera ca lista de consilieri să fie ajutată de un candidat puternic pentru funcţia de primar.


Publicat  :  mai 7, 2015

Related Articles

Post your comments

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

ziare